Adevărata poveste a asasinării președintelui Kennedy – dragostea și incredibila dramă

Jack si Jackie la Casa Alba

În 1961 familia Kennedy devenea cel mai tânăr cuplu la Casa Albă de până atunci: John F. Kennedy sau „Jack” avea 43 iar Jackie 32 de ani. Înaintea lor, reședința găzduise cel mai vârstnic cuplu, familia Eisenhower care simboliza destul de bine conservatorismul anilor ’50.

Familia Kennedy - 1963

Familia Kennedy – 1963

Jackie a povestit după moartea lui JFK că ea s-a temut de cerințele postului de „First Lady” mai ales că nu-i plăcea deloc politica și de foarte multe ori cu greu făcea față evenimentelor publice la care era obligată să participe alături de soțul ei.

La doar două luni după mutarea la Casa Albă s-a născut John Jr., al doilea și ultimul copil al cuplului Kennedy. Jackie spunea că fostul președinte și-a iubit foarte mult copiii. De-altfel ne-au rămas o serie de fotografii date publicității de familie care surprind scene absolut unice cu micuții jucându-se chiar în Biroul Oval printre picioarele președintelui. Familia Kennedy a avut 2 copii, Caroline și John Jr.

JFK si John Jr. - Biroul Oval - Casa Albă

JFK și fiul său John Jr. – Biroul Oval – Casa Albă

Născut pe 29 Mai sub zodia Gemenilor

Tot de la Jackie am aflat că protocolul la Casa Albă impunea soților să doarmă în camere separate, mai ales că aveau agenda diferită iar rigorile funcției solicitau președintelui să fie permanent la dispoziția aparatului de stat. Jackie a încercat să se adapteze nevoilor soțului ei povestind că într-o seară l-a întrebat ceva legat de războiul din Vietnam iar acesta tracasat i-ar fi răspuns: “Of copile… am parte toată ziua numai de așa ceva. Te rog să nu-mi mai aduci aminte.”

John Fitzgerald Kennedy

John Fitzgerald Kennedy

Cei doi se căsătoriseră în 1953, el la vârsta de 36 de ani iar ea o tânără de 24 angajată foto-reporter pentru cotidianul Washington Times. Jack provenea dintr-o familie bogată, tatăl său se afla pe poziția 75 în topul afaceriștilor americani în timp ce Jackie era fiica mai mică a brokerului bursier John Vernou Bouvier – o figură proeminentă a Wall Street-ului acelor ani.

John Kennedy și Jacqueline Lee Bouvier - 1953

John Kennedy și Jacqueline „Jackie” Lee Bouvier – 1953

În ciuda problemelor sale de sănătate, ambițios, în timpul războiului Jack s-a înrolat voluntar în Marină unde a servit mai întâi la “Centrul de Informaţii Navale” din Washington iar apoi ca Secund pe torpilorul „PT109.” Susținut financiar de tatăl său devine Congressman, după care Senator, iar în 1960 s-a înscris în cursa pentru alegerile prezidențiale câștigată pe 8 Noiembrie împotriva lui Nixon (fost vice în cabinetul Eisenhower).

Campania prezidențială din 1960 a fost și prima din istoria Americii care s-a televizat. Până atunci electoratul american era captiv radioului iar candidații puteau fi văzuți doar în ziare sau la mitingurile electorale organizate în fiecare stat în parte.

Richard Nixon și JFK în campania electorală - 1960

Richard Nixon și JFK în campania electorală – 1960

Nixon pornise ca favorit în această cursă, în timp ce Kennedy mai puțin experimentat în politica la vârf s-a folosit extrem de bine de mass-media modernă. Se spune că aparițiile sale televizate au determinat soarta scrutinului și surclasarea lui Nixon care părea mult mai închistat pe micile ecrane spre deosebire de Kennedy care se arăta sincer și dezinvolt.

Tot de la Jackie am aflat că președintele se trezea foarte devreme dimineața, motiv pentru care în fiecare zi obișnuia să tragă un pui de somn imediat după prânz. Jackie și-a descris personalitatea introvertită, în timp ce Jack trecea ușor peste situațiile critice: “Atunci când aveau probleme, cei din familia Kennedy mergeau la masă în oraș sau la prieteni, în timp ce eu mă închideam în mine.” a povestit ea.

Jack si Jackie Kennedy

Jack și Jackie Kennedy

Aveau în comun pasiunea pentru citit, amândoi fiind curioși să afle cât mai multe despre oameni, civilizații și idei: “Citea în timp ce mergea, citea la masă, citea după ce lua masa, citea în cadă și avea o carte pe birou din care citea în timp ce își lega cravata.”

President-John-Fitzgerald-Kennedy

Președintele John Fitzgerald Kennedy

În public JFK părea mereu puternic și bine dispus dar în spatele acestei imaginii se ascundea o fire sensibilă și păsătoare fiind obligat să îndure povara unor boli care l-au chinuit întreaga viață. Conform dosarului său medical, Kennedy suferea de o disfuncție a glandei care produce adrenalină, frecvente dureri de spate provocate de afecțiuni cronice ale coloanei (pentru care se și operase în repetate rânduri) dar și afecțiuni ale stomacului.

Invazia din „Golful Porcilor” Cuba

La aproximativ 2 luni după depunerea jurământului JFK a primit spre aprobare de la Agenția Centrală de Informații (CIA) un plan pentru răsturnarea regimului Castro din Cuba. Trebuie spus că tânărul președinte moștenise CIA-ul de la Eisenhower, această agenție fiind o instituție încă tânără, condusă din prima zi de Allen Dulles.

Un om în vârstă, diplomat de carieră, fost șef de stație la Berlin și Berna al Biroului pentru Servicii Strategice (Office of Strategic Services / OSS), Allen Dulles devenise în 1953 primul șef civil al Agenției de Informații odată cu înființarea acesteia.

Războiul din Vietnam a fost cea de-a doua problemă stringentă împinsă spre aprobare pe masa lui JFK. Din ordinul fostul președinte Eisenhower americanii aveau deja 1500 de „instructori militari” dislocați în Vietnam însă generalii doreau o implicare directă a armatei cu tehnică și combatanți.

Kennedy și Allen Welsh Dulles (șeful CIA)

J.F.Kennedy și Allen Welsh Dulles (șeful CIA)

De teama răspândirii comunismului în Statele Unite strategii CIA antrenaseră în secret o mică armată alcătuită din 1334 de cubanezi (supranumită Brigada 2506) aflați în exil pe teritoriul SUA. Această brigadă paramilitară urma să fie trimisă în Cuba în vederea răsturnării lui Castro și preluarea puterii de la Havana. Operațiunea trebuia să înceapă în 1961, pe la jumătatea lunii Aprilie, dar Kennedy nu dorea să implice oficial Statele Unite în această acțiune care era una de natură militară. Și-a dat totuși acordul pentru demararea ostilităților dar a cântărit mult dacă să ofere sau nu sprijin aerian Brigăzii 2506.

Într-un final, și conform planului, trupele paramilitare cubaneze au debarcat în Aprilie ’61 în Golful Porcilor (Cuba) și s-au angajat în confruntări de natură militară împotriva „Armatei Revoluționare Cubaneze” comandată chiar de către Fidel Castro.

Brigada 2506 - Cuba

Brigada 2506 – Cuba

Planul acestei lovituri fusese croit tot pe vremea fostului președinte Eisenhower și prevedea ca trupele terestre ale Brigăzii 2506 să fie susținute de marina și aviația americană. Întrucât implicarea Statelor Unite devenise evidentă pentru comunitate internațională, de teama declanșării unui nou Război Mondial, Kennedy a decis să stopeze sprijinul militar promis paramilitarilor. În aceste circumstanțe operațiunea a eșuta. În doar trei zile de confruntări forțele lui Castro i-au învins pe contra-revoluționarii antrenați de CIA.

Din păcate pentru administrația Kennedy acest eveniment a întârit și mai mult poziția lui Fidel Castro la nivel mondial, ridicându-l pe liderul de la Havana pe radarul intereselor sovietice.

Kennedy a trecut cu greu peste această încercare. Se simțea responsabil pentru tinerii cubanezi masacrați în Golful Porcilor (în jur de 100 de morți): Și-a sprijinit capul în mâini și a început să plângă” a povestit Jackie despre seara în care JFK primise informația că membrii Brigăzii 2506 căzuseră în mâinile lui Fidel.

Fidel Alejandro Castro Ruz

Fidel Alejandro Castro Ruz

A avut tăria și demnitatea să-și asume public nefericitul deznodămând amintind că: “Victoria are 100 de tați în timp ce înfrângerea este orfană.” Într-un final a negociat cu Fidel Castro eliberarea prizonierilor, oferind la schimb Cubei medicamente și alimente în valoare de 53 de milioane de dolari.

Statele Unite pierduseră o etapă, în timp ce sovieticii aveau acum o enclavă în America Latină, situație care a pus în mare dificultate administrația de la Washington. Aproape simultan, în Europa, la Berlin, liderul sovietic Nikita Hrușciov separase lumea prin ridicarea Zidului Berlinului, lucrare desăvârșită tot în 1961. Situația era una critică iar americanii se vedeau loviți direct în ceafă de aerul rece al comunismului.

A fost momentul în care Kennedy s-a simțit pus în pericol de CIA, deoarece planul invaziei și răsturnării regimului de la Havana se dovedise deosebit de riscant, cu implicații majore pe linia securității naționale. Președintele a decis că este cazul să facă anumite schimbări la nivelul Agenției, considerând că siguranța națională este prea importantă pentru a fi lăsată în mâinile unor generali absedați de război și conspirații: Voi sparge CIA în mii de bucăți pe care le voi împrăștia în vânt.”

JFK-CIA

În timp ce tânărul președinte a pus eșecul pe seama CIA, cei din Agenție (majoritatea veterani) susțineau că vina-i aparține lui Kennedy, deoarece refuzase să acorde suport aerian trupelor din teren. Și totuși istoria avea să-i țină partea președintelui, pentru că, Kennedy nu înțelesese acest plan deoarece, de fapt, nu existase un plan.

La acel moment Kennedy a realizat cât de puțină putere are în fața CIA-ului și imediat după acest fiasco a decis să-i concedieze pe capii operațiuni: Allen Dulles (șeful CIA), Richard Bissell (șeful operațiunilor speciale din CIA), în timp ce Charles Cabell (directorul adjunct al CIA) a fost obligat să-și dea demisia.

În realitate, printr-un joc ce avea să fie descifrat zeci de ani mai târziu, cu multă dibăcie, agenţia de securitate a Uniunii Sovietice reuşise să-şi construiască o reţea de spionaj şi influenţă la vârfurile serviciilor secrete americane și britanice. Castro primise de la oamenii Moscovei planul operațiuni și știa exact când și cum vor acționa paramilitarii Agenției americane. În ciuda evidențelor, conducerea CIA a refuzat să-și recunoască vulnerabilitățile. Ruşii pe de altă parte reușiseră o performanță uluitoare prin atașarea unui spion la masa şefului direcțieie de contraspionaj a americanilor.

Și cum uneori coincidențele se țin lanț mi-a amintit că în perioada respectivă probleme similare avea și generalul De Gaulle în Franța. În 1960 fostul conducător francez se văzuse obligat să reformeze din temelii “Direction Générale De La Sécurité Extérieure” (spionajul extern francez) despre care afirma că s-a tranformat într-un cuib de viespi.

Familia Kennedy alături de Charles de Gaulle

Familia Kennedy alături de Charles de Gaulle

Pentru oamenii aparatelor de forță din majoritatea statelor care participaseră intens la Al Doilea Război Mondial luptele nu se încheiaseră încă. În mintea lor războiul continua doar că îmbrăca acum o nouă formă, motiv pentru care noile structuri (mai mult sau mai puțin demilitarizate) acționau tot în logica războiului. Așa s-a născut Războiul Rece.

Asasinarea lui Kennedy

– Evenimentele și Ancheta procurorului Jim Garrison –

„Lee Harvey Oswald n-a omorât pe nimeni și atunci întrebarea dacă a fost sau nu singur acolo nu are relevanță în legătură cu asasinatul. John Kennedy a fost omorât de o imensă forță iar cel mai simplu mod în care o poți descrie este să-i zici Agenția Centrală de Informații” – Jim Garrison, Procuror al Districtului Orleans Parish, Louisiana.

James Garrison - District Attorney of Orleans Parish, Louisiana

James Garrison – District Attorney of Orleans Parish, Louisiana

James Garrison este singurul procuror din toată America care a deschis o anchetă judiciară în legătură cu asasinarea președintelui John Kennedy. Garrison a decis în 1966 să inițieze pe cont propriu o investigație, la 3 ani de la avenimente, după ce studiase concluziile raportului Comisiei Warren constituită din ordinul președintelui Lyndon Johnson în ’63 special pentru elucidarea circumstanțelor asasinatului.

Tânărul Jim Garrison fusese ales în funcția de Procuror șef al Districtului Orleans prin vot direct pe data de 4 Martie 1962 fiind și primul procuror independent și apolitic care a ocupat vreodată această poziție.

Nu discutăm despre un om simplu de pe stradă: Garrison era fost pilot de elicopter iar înainte să ocupe poziția de procuror în New Orleans lucrase timp de 2 ani în cadrul Biroului Federal de Investigații (FBI). Statul Louisiana, acolo unde Garrison servea ca procuror se învecinează cu Texas – doar 830 de kilometri despart Dallas-ul de New Orleans. Legătura dintre aceste două centre este esențială în economia cazului deoarece așa cum avea să constate mai târziu Garrison, conspirația pusă la cale în vederea asasinării președintelui a avut rădăcini în New Orleans.

Dallas, 22 Noiembrie 1963

Prima dată toată lumea a auzit o pocnitură iar la scurt timp a urmat a doua. Aerul s-a  umplut cu strigăte. Un martor o aude pe Jackie Kennedy strigând: “O Doamne, Nu!”

15

Totul a început pe data de 22 Noiembrie 1963, atunci când președintele John Kennedy și soția sa Jackie au aterizat pe Aeroportul “Love Field” din Dallas. Vizita era în principal una electorală, anunțată din luna Septembrie, prin care Kennedy spera să-și mai atragă niște voturi în Texas și ceva fonduri pentru partid în pregătirea campaniei electorale care urma în 1964.

Jack si Jackie - Aeroportul “Love Field” din Dallas

Jack si Jackie – Aeroportul “Love Field” din Dallas – 22 Noiembrie 1963

În timp ce președintele era întâmpinat la scara avionului de o mulțime de oameni veniți să-i strângă mâna, prin Dallas erau împrăștiate manifeste în care Kennedy era acuzat că: politica sa afectează intereselor americane, încălcarea Constituției și nu în ultimul rând aruncarea Statelor Unite în mâinile comuniștilor.

  • Această propagandă bine țintită avea să facă ani mai târziu parte din ancheta procurorului Garrison.

De la aeroport președintele și soția au plecat însoțiți de o coloană de autovehicule, sistemul de pază fiind asigurat de agenții “USSS” sau „Secret Service” (SPP-ul american) și de angajați ai Departamentului de Poliție din Dallas.

Coloana oficială în Dallas - 22.11.1963

Coloana oficială în Dallas – 22.11.1963

Cu doar câteva zile înainte, pe 17 Noiembrie, directorul FBI expediase o notă prin care-și informa agenții însărcinați pe linia de protecție a demnitarilor că există date cu privire la un posibil atentat la viața președintelui:

“De la Director: Amenințare cu asasinarea președintelui Kennedy, în Dallas,John-Edgar-Hoover-FBI Texas, pentru data de 22 Noiembrie 1963” – exact așa suna nota FBI transmisă de John Edgar Hoover (șeful FBI) în 17.11.1963.

Mai mult decât atât, cu doar 24 de ore înainte, din pricina unor informații similare poliția din Miami hotărăse anularea plimbării prin oraș a coloanei oficiale a președintelui Kennedy.

Oamenii legii din Florida obținuseră de la un informator o înregistrare cu Joseph Milteer (politician rasist de extremă dreaptă) care afirma că președintele urmează să fie asasinat în Miami, Florida. Conform spuselor lui Milteer asasinii se pregăteau să utilizeze mai multe mitraliere de mare calibru care urmau să fie transportate la locul atacului dezasamblate. După ce a fost reținut de FBI, extremistul Milteer a negat toate acuzațiile în ciuda evidențelor și din lipsa altor probe incriminatorii anchetatorii l-au eliberat.

Chiar și-n aceste condiții, fără prea multe date la îndemână, Poliția din Miami a interzis plimbarea președintelui prin oraș – coloana de mașini fiind astfel anulată iar traseul de deplasare secretizat conform protocolului.

Schimbarea traseului din Dallas

Toate aceste evenimente și informații erau suficiente pentru ca serviciile speciale să organizeze un sistem mai bun de protecție sau chiar să solicite anularea itinerariului din Dallas dar asta nu s-a întâmplat.

Cu doar 24 de ore înainte, pe data de 21, un cotidian local din Dallas publicase schița traseului pe care urma să treacă coloana prezidențială. În după-amiaza aceleiași zile administrația locală a decis modificarea rutei inițiale din dispoziția primarului Earle Cabell.

Traseul prin parcul "Dealey Plaza" - unghiul de tragere conform Comisiei Warren

Traseul prin parcul „Dealey Plaza” – unghiul de tragere conform Comisiei Warren

În mod surprinzător procurorul Jim Garrison avea să constate ulterior că exact această schimbare intempestivă l-a adus pe Kennedy în zona în care a fost împușcat. Noul traseu trecea pe lângă depozitul de manuale școlare, clădirea unde lucra Lee Harvey Oswald, imobil din care Comisia Warren avea să susțină că s-a deschis focul asupra președintelui.

Din aceste considerente procurorul Garrison avea să susțină în cadrul anchetei din 1966 că modificarea traseului a făcut parte din planul complotiștilor și că primarul din Dallas, Earle Cabell a fost parte a conspirației – primarul era fratele generalului Charles Cabell fostul adjunct al CIA forțat de Kennedy să demisioneze din funcție.

În orice caz, așa cum se poate observa și azi prin vizionarea filmului Zapruder (disponibil pe YouTube), noul traseu a contribuit decisiv la tragicul deznodământ, deoarece includea o curbă strânsă spre stânga care a obligat coloana oficială să reducă viteza de deplasare până la 11-12 km la oră (conform precizărilor procurorului).

O bună parte din funcționărimea guvernamentală, și mă refer aici la JIM-GARRISONpersoane cheie plasate în diferite poziții, a fost pusă în gardă. Presupun asta pentru că s-au făcut prea multe aranjamente într-o singură noapte. FBI-ul a trecut la o cooperare totală cu CIA-ul în doar câteva ore. Nu se putea pune în scenă asasinatul fără asigurări că anumiți angajați ai poliției din Dallas vor coopera.” – Jim Garrison, Procuror al Districtului Orleans Parish, Louisiana.

În momentul în care coloana președintelui traversa parcul “Dealey Plaza” din Dallas, orele 12:30 PM, asupra mașinii în care se afla JFK s-a deschis focul: Prima dată toată lumea a auzit o pocnitură iar la scurt timp a urmat a doua. Aerul s-a  umplut cu strigăte. Un martor o aude pe Jackie Kennedy strigând: “O Doamne Nu!”

Cele 4 cadre ale asasinatului

Cele mai importante 4 cadre ale asasinatului

Într-un interval de 1,6 secunde s-au tras cel puțin 3 focuri de armă – așa avea să susțină Comisa Warren. Primul glonț l-a lovit pe Kennedy la nivelul gâtului, următorul a fost ratat, rănind un spectator, iar cel de-al treilea l-a nimerit pe președinte în partea dreaptă a capului spărgându-i osul parietal al craniului. Această ultimă lovitură i-a fost fatală, în doar câteva momente John Kennedy și-a dat ultima suflare prăbușit pe bancheta mașinii în brațele soției sale.

Alături de președinte în limuzină se mai aflau, pe bancheta din spate-stânga Jackie Kennedy iar pe bancheta din fața lor, Nellie și John Connally (guvernatorul statului Texas și soția acestuia).

În momentul în care s-a auzit primul foc de armă guvernatorul Connally s-a întors către președinte realizând că este vorba de o împușcătură:„Nu, nu, nu…” a exclamat Connally, moment în care și el a fost rânit: „Dumnezeule, ne vor ucide pe toți” a mai apucat să strige guvernatorul. Și totuși ținta era Kennedy…

John si Jackie Kennedy - John si Nellie Connally

John si Jackie Kennedy – John si Nellie Connally

Câteva luni mai târziu, guvernatorul avea să povestească cum a simțit o lovitură ascuțită în spate, moment în care a amețit și a început să privească în jos iar ulterior s-a văzut acoperit de sânge. S-a gândit că moare. La doar câteva momente după ce încasase un glonț în omoplat guvernatorul a leșinat.

„Cel de-al treilea foc a venit aproape instant după primele două, și am fost acoperiți cu materie… sânge și materie, tot ce rezultase din acel foc care-l lovise pe președinte în cap. Și apoi doamna Kennedy a spus: Am creierul lui în mâinile mele…” a povestit Nellie Connally, soția guvernatorului de Texas.

Agentul "Secret Service" Clint Hill

Agentul „Secret Service” Clint Hill

Îngrozită și plină de sânge Jackie s-a întors către partea din spate a autovehiculului urcând practic pe portbagajul limuzinei. Șoferul începuse să accelereze. A strigat după ajutor către mașina aflată în spate, moment în care agentul Clint Hill de la Secret Service a sărit practic din mers pe limuzina președintelui încercând să-i protejeze prin obturarea unghiului de tragere.

Clint Hill este primul dintre agenții de protecție care a reacționat imediat după atentat sărind din partea stângă, în timp ce un polițist pe motocicletă a închis unghiul din dreapta-spate al limuzinei.

Agentul Clint Hill urcat pe limuzina prezidenţială

Agentul Clint Hill urcat pe limuzina prezidenţială

În următoarele momente coloana oficială a pornit în trombă spre Spitalul Parkland din Dallas aflat la doar câteva mile distanță. În mașina prezidențială se aflau Jackie plină de sânge alături de JFK prăbușit pe bancheta din spate, guvernatorul Connally leșinat în brațele soției sale, iar deasupra în picioare stătea cățărat agentul de protecție Clint Hill. Așa a ajuns coloana oficială la unitatea de primiri urgențe a spitalului.

Limuzina-prezidentiala-la-Spitalul-Parkland-din-Dallas

Limuzina prezidențială la Spitalul „Parkland” din Dallas

Kennedy și Connally au fost transferați imediat în două saloane separate de terapie intensivă. Personalul medical prezent a încercat toate procedurile de resuscitare posibile însă președintele era deja mort. Medicii aveau să constate că JFK fusese împușcat în gât și în cap. Lipsea chiar o porțiune din creier. Aflată în stare de șoc Jackie Kennedy a înmânat doctorilor o bucată din creierul președintelui.

„Ne-au dat două scaune pe care ne-am așezat în fața saloanelor. N-am scos un cuvânt. Jackie știa că soțul ei era deja mort. Eu încă mai speram pentru soțul meu.” – Nellie Connally, soția guvernatorului Satului Texas.

Craniul președintelui prezenta o gaură cu un diametru de cca 10 centimetri. Nu se mai putea face nimic. Un preot a fost chemat la spital iar JFK a fost declarat mort la orele 13:00 PM (30 de minute după atentat).

În fața spitalului o mare de oameni era ținută în frâu de cordoanele poliției. Și în interior era zarvă mare: zeci de polițiști, agenți USSS, FBI și CIA, precum și rude ale participanților la paradă. La câteva minute după declararea decesului televiziunile americane aveau să transmită în releu lumii întregi teribila veste: JFK murise. Connally, guvernatorul Texasului era încă reanimat.

Teoria glonțului magic / The magic-bullet theory”

Acestea fiind datele cazului, avem 3 focuri de armă și 3 victime: președintele JFK, un spectator la paradă și guvernatorul statului Texas, Connally. Aici a apărut și marea controversă: păi dacă sunt 3 focuri de armă trase în 1,6 secunde din care au rezultat 3 victime, cum de președintele Kennedy a fost lovit de 2 ori?

Ei bine, explicația oferită “muritorilor” de Comisia Warren însărcinată cu elucidarea cazului a fost una șocantă: este vorba despre „Proba 399″, adică un glonț care l-ar fi lovit pe Kennedy în spate după care a ieșit prin gâtul președintelui fără să-i atingă oasele, a ricoșat, după care a intrat prin spinarea guvernatorului Connally a ieșit prin pieptul acestuia după care i-a pătruns în încheietura de la mâna dreapta după care a ricoșat din nou și i-a perforat genunchiul stâng. Așa s-a născut „teoria glonțul magic”!

The-magic-bullet-theory

The magic bullet theory – după Comisa Warren

În mod evident aceasta este singura variantă care poate explica întreaga nebunie. Acum înțelegeți poate de ce au apărut atât de multe teorii ale conspirației pe marginea asasinării lui JFK. Cu părere de rău trebuie să observăm că doar existența “glonțului magic” poate susține varianta oficială potrivit căreia a fost un singur trăgător, dintr-o singură poziție, și care mai presus de orice a reușit din 3 focuri în 1,6 secunde să nimerească de 2 ori o țintă aflată în mișcare. Așa a ajuns Lee Oswald singurul vinovat oficial și cel mai bun trăgător din America.

“Părerea mea este că acolo au fost trei echipe care au tras. Comisia Warren a ținut morțiș să demonstreze că Oswald a fost implicat. De fapt Oswald n-a fost implicat absolut de loc. El s-a aflat la etajul 1 al clădirii de unde a urmărit parada.” Jim Garrison, Procuror al Districtului Orleans Parish, Louisiana.

Ancheta din Dallas coordonată de Poliție și FBI

Imediat după asasinat poliția din Dallas a efectuat peste 20 de rețineri însă doar 3 suspecți au fost înregistrați în documentele oficiale. Printre cei reținuți inițial s-au aflat și câteva figuri cunoscute din zona mafiei locale din Orleans dar în mod neobișnuit anchetatorii i-au înregistrat în acte sub nume flase (sub pretextul secretizării informațiilor privind ancheta).

La orele 12:45 PM, la cca 15 minute după ce președintele fusese împușcat, poliția din Dallas a transmis prin intermediul televiziunilor portretul robot al suspectului pe baza unei informații de moment dintr-o sursă oarecare (un „pont”).

După aproximativ 5 minute, la 12:50 un polițist, pe numele său J.D. Tippit, care executa serviciul de patrulare prin oraș a fost împușcat mortal în plină stradă. După încă 10-15 minute, în jurul orele 13:05 poliția din Dallas a primit un telefon anonim care anunța că tânărul care-l împușcase pe polițist ar fi pătruns în “Cinematograful Texas” fără bilet.

În baza acestei sesizări anonime poliția din Dallas a trimis în fața cinematografului nu mai puțin de 50 de mașini cu echipaje înarmate, un asistent al procurorului general din Dallas dar și o mulțime de ziariști. Tânărul căutat de toată lumea în cinematograf era  Lee Harvey Oswald, acesta fiind arestat pe loc în fața fotoreporterilor și camerelor de filmat.

“Fără să știu exact cine anume, cred că mai multe elemente din media au cooperat încă de la început. Și asta încă din primele momente până când realitatea a început să se amestece cu iluzia.” – Jim Garrison, Procuror al Districtului Orleans Parish, Louisiana.

În aceste condiții, la orele 13:50 PM, suspectul Lee Oswald a fost reținut fiind acuzat că l-a împușcat pe polițistul J.D. Tippit. În momentul realizării formalităților de arest s-a constatat că Oswald avea asupa lui două acte de identitate: unul pe numele L. H. Oswald iar celălalt pe Alex James Hidell, dar ambele aveau poza sa.

La început, în primele ore, Oswald nu și-a asumat niciuna dintre aceste identități dar poliția a reușit să stabilească că numele său real este Oswald. Este de reținut că Oswald a fost reținut în calitate de suspect în dosarul polițistului Tippit (cel împușcat în stradă) și nicidecum pentru asasinarea președintelui.

Momentul retinerii lui Oswald - “Cinematograful Texas”

Momentul retinerii lui Oswald – “Cinematograful Texas”

Suspectul a dat primul interogatoriu în fața detectivului James Leavelle desemnat în prima fază de către șeful Poliției din Dallas pentru a coordona ancheta.

„În general a fost foarte calm. Nici eu n-aș fi putut răspunde întrebărilor în felul în care a răspuns el. A fost foarte calm pentru cineva care tocmai omorâse doi oameni.” – James Robert Leavelle, fost detectiv criminalist în cadrul Poliției din Dallas.

Cine era Lee Harvey Oswald  ?

Principalul suspect, Lee Oswald, lucrase în cadrul Marinei militare Americane ca „operator Radar” la unitatea de radare „Atsugi” din Japonia, care se ocupa cu supravegherea zborurilor secrete ale avioanelor de spionaj U-2. Atsugi era o unitate specială care servea ca acoperire pentru stația de spionaj a CIA din Tokyo. Ulterior a fost mutat în Filipine la „Cubi Point” – o altă bază pentru avioanele U-2 – unde cei de la CIA pregăteau viitoarele operațiuni ce urmau să fie lansate asupra Indoneziei în 1958 (nume de cod: „Operation Strongback”).

Oswald era adept al teoriilor marixist-leniniste și vorbea limba rusă pe care se spune că o învățase de unul singur.

Plecat într-o permise primită de la comandatul unității sale, la începutul lunii Septembrie 1959, tânărul Oswald părăseşte America la bordul unei nave de pasageri până în Europa de unde trece prin Finlanda în Uniunea Sovietică. Ajuns la Moscova le solicită rușilor cetăţenie. Anunţă totodată că va pune la dispoziţia serviciilor secrete ruse informaţii cu privire la unităţile Radar ale Americii. La momentul respectiv cazul acestui tânăr militar a făcut ceva valuri în presa americană.

Extras din Dosarul lui Lee Harvey Oswald

Extras din Dosarul lui Lee Harvey Oswald

Cel puțin aparent, sovieticii n-au fost interesaţi de acest „defector”, Oswald fiind angajat la o fabrică de aparate radio din Minsk unde a lucrat până în primăvara lui 1962. Își face rapid prieteni și tot acolo o cunoaște pe Marina viitoare lui soție.

Interesant este faptul că, înainte să plece spre Rusia, Oslwad primise 5000 de ruble de la Crucea Roșie – o sumă importantă având în vedere că pentru un apartament în Minsk chiria era în jur de 70 de ruble pe lună. Salariul său de la fabrică se ridica la 700 de ruble lunar iar în această perioadă a mai primit alte 700 de ruble tot de la Crucea Roșie. Cu alte cuvinte, din motive care au scăpat anchetei Comisiei Warren acest „defector” a beneficiat de sprijin financiar de la Crucea Roșie pe perioade șederii sale în Rusia în ciuda faptului că nu avea legături directe cu această organizație.

Lee Harvey Oswald in Minsk - Comisia Warren - 1964

Lee Harvey Oswald în Minsk – Comisia Warren – 1964

Aparent sătul de Uniunea Sovietică, revine în ’62 în Statele Unite gata căsătorit cu rusoaica Marina, şi se stabilesc la Dallas.

În această etapă dosarele despre activitatea lui Lee Harvey Oswald au fost ţinute în zona de contraspionaj a Agenţiei Centrale de Informaţii, mai exact la departamentul care se ocupa atunci de “vânătoarea de cârtiţe” aflat sub conducerea lui Jim Angleton (supranumit „părintele contraspionajului american”).

În mod bizar, cei de la CIA n-au fost interesaţi să discute cu Oswald după revenirea sa din Rusia, în schimb acesta a fost interogat în repetate rânduri de FBI fără însă ca ancheta să ajungă la un rezultat notabil.

“Lee Oswald a fost recompensat pentru munca lui din Rusia pe harta guvernului fiind pregătit ca fotograf profesionist. Când l-au arestat avea asupra lui un aparat de fotografiat care costa 3000 de dolari, deci nu era chiar orice fotograf.” – Jim Garrison, Procuror al Districtului Orleans Parish, Louisiana.

După ce suspectul a fost reținut, poliția din Dallas a descoperit 2 fotografii realizate chipurile în curtea din spatele casei lui Oswald. În aceste imagini Oswald ținea în mâni 2 ziare comuniste, o pușcă, și mai avea și un pistol.

În scurt timp aceste fotografii aveau să facă înconjurul lumii dar experții independenți au susținut ulterior că acestea sunt trucate. Un astfel de specialist, pe nume Steven Jaffe a afirmat că pozele sunt editate și apar nepotriviri la nivelul capului și la dimensiunea corpului. Ulterior s-a mai descoperit încă o fotografie din același set.

Lee Harvey Oswald - imagini din curtea casei

Lee Harvey Oswald – fotografiile din curtea casei

Vestea arestării lui Oswald a fost imediat preluată de toată presă. În mod curios, pe 23 Noiembrie ziarul “The ChristChurch Star” din Noua Zeelandă a publicat un amplu material care acoperea integral biografia lui Oswald. Articolul avea atașată o fotografie în care Oswald apărea îmbrăcat în costum și cravată – nicidecum una realizată după momentul arestării. În circumstanțele momentului, dacă ținem cont și de diferența de fus orar era aproape imposibil ca tocmai un ziar din Noua Zeelandă să adune atât de multe informații în doar câteva ore despre primul suspect reținut de polție (Oswald).

rticolul din The ChristChurch Star - Noua Zeelandă

Articolul din „The ChristChurch Star” din Noua Zeelandă – ediția din 23 Noiembrie 1963

Procurorul Garrison avea să sublinieze că și această situație întârește ipoteza unei conspirații pentru asasinarea președintelui, în care au fost implicați nu doar polițiști, agenți secreți sau colaboratori ai guvernului dar și factori importanți din presă.

Arma crimei / de fapt au fost două și una a dispărut

Chiar înaintea arestării lui Oswald, poliția găsise două arme diferite în clădirea depozitului de manuale, imobil în care lucra ca angajat Oswald și despre care Comisia Warren avea să susțină că este și locul din care s-a deschis focul asupra președintelui.

Polițistul Roger Craig a descoperit aici o pușcă Mauser calibrul 7,66 mm de producție germană și una Carcano calibrul 6,5 mm produsă în Italia. În scurt timp s-a decoperit că pușca Carcano fusese achiziționată prin poștă și expediată pe numele “A.J. Hidell” acesta fiind pseudonimul folosit de Oswald pe unul dintre cele două acte de identitate găsite asupra sa în momentul reținerii.

Între timp se găsise și „Proba 399” adică acel „glonț magic” despre care s-a spus că trecuse și prin Kennedy și prin guvernatorul Connally. Cartușul a apărut ca prin minune la spital pe targa lui Connally. Totul se potrivea la marele fix!

Imediat după descoperirea puștii Carcano, cealaltă armă a fost scoasă din anchetă iar ulterior a și dispărut cu totul.

Pușca Carcano de 6,5 mm și glonțul magic

Pușca Carcano de 6,5 mm și „glonțul magic”

În asemenea situații anchetatori sunt obligați să vadă dacă pe armă sunt identificate amprentele suspectului și dacă pe mâinile acestuia se găsesc particule de pulbere. Ei bine poliția n-a descoperit amprentele lui Oswald pe această armă iar testarea cu parafină a ieșit negativă (analiza chimică a mâinii pentru a vedea dacă există urme de pubere).

“Testul cu parafină a demonstrat că aceste arme nu puteau fi asociate cu Oswald. Deci până la finalul zilei s-a știut că Oswald nu folosise acele arme. În schimb s-a dat publicității informația că testul cu parafină a demonstrat exact contrariul” – Jim Garrison, Procuror Șef al Districtului Orleans Parish, Louisiana.

După efectuarea testelor, Jesse E. Curry, șeful Departamentului de Poliție din Dallas a declarat presei că rezultatul testului cu parafină a fost pozitiv. Din acel moment toată lumea l-a considerat pe Oswald asasinul iar argumentele erau următoarele: în primul rând pentru că așa susținea poliția din Dallas dar și datorită faptului că Oswald lucra la depozitul de manuale din care s-a tras cel puțin un foc de armă. De fapt nici azi nu știm cu siguranță de unde s-a tras…

Lee Harvey Oswald

Lee Harvey Oswald

Implicarea FBI la ordinul lui Hoover

Trebuie menționat că peste capul poliței din Dallas a venit și FBI-ul, chiar dacă din punct de vedere legal federalii nu aveau jurisdicţie. Biroul era condus atunci de celebrul John Edgar Hoover, părintele FBI, care ținea morțiș să fie implicat în această anchetă.

Așa s-a ajuns ca agenții FBI să-l interogheze pe Oswald timp de 12 ore în sediul poliției din Dallas fără să rămână nimic consemnat de la aceste discuții. Federalii au susținut ulterior că interogatoriul s-a făcut într-o cameră atât de mică încât nu mai avea loc și o dactilografă. Aceste minciuni “specifice” au fost demontate ulterior, atunci când un raport secret scos din arhiva FBI avea să demonstreze că însuși directorul Hoover ceruse agenților ca ancheta să fie condusă de așa natură încât “publicul să fie convins că Oswald este adevăratul asasin.”

La conferința de presă ținută în noaptea de după asasinat, procurorul districtual din Dallas, Henry M. Wade a anunțat că Oswald nu recunoaște acuzațiile și că este membru al organizației “Free Cuba Committee.” În sală se afla și un anume Jack Ruby, proprietarul clubului de noapte “Carousel”, care s-a grăbit să-l corecteze pe procurorul Wade afirmând că organizația în cauză se numește de fapt “Fairplay for Cuba Committee.”

Acesta este momentul în care în scenariu este introdusă “problema cubaneză” pentru ca ulterior opinia publică să facă legătura între asasinarea președintelui Kennedy și Fidel Castro.

Asasinarea lui Oswald

În noaptea de 23 Noiembrie un bărbat a sunat la FBI spunând „că este membru al comitetului organizat pentru uciderea lui Oswald.” În urma amenințării reprezentanții FBI au contactat rapid Poliția din Dallas de unde au primit asigurări că „există protecția adecvată.”

Nebunia era abia la început: în ziua următoare, pe 24 Noiembrie 1963, în timp ce era transferat de la arestul municipal din Dallas la închisoarea districtuală, Oswald a fost împușcat mortal chiar de către Jack Ruby (proprietarul clubului “Carousel”), evenimentul fiind surprins și transmis în direct de televiziune.

În aceste condiții, Lee Oswald, principalul suspect din cazul asasinării președintelui JFK a fost la rândul său omorât în fața camerelor de luat vederi și a celor 20 de polițiști care-l escortau. În următoarele secunde asasinul lui Oswald, mafiotul Jack Ruby a fost arestat de poliție.

Momentul in care Rubi l-a impuscat pe Oswald

Momentul în care Ruby l-a împușcat pe Oswald

După 3 ani de la evenimente, procurorul Garrison avea să descopere că acest Jack Ruby a fost prezent în parcul “Dealey Plaza” din Dallas în momentul în care s-a tras asupra președintelui JFK. Figura personajului a fost surprinsă în mulțime, la locul asasinatului, într-o fotografie alb-negru realizată de un amator.

Jim Garrison avea să susțină fără menajamente că șeful FBI a manipulat întreaga anchetă în cooperare cu CIA-ul: “Cei de la FBI au cooperat total cu CIA. Cei de la CIA au știut încă la câteva ore după asasinat că acest Jack Ruby participase la asasinat și în ciuda evidențelor nu l-au arestat pentru că el trebuia mai întâi să-l lichideze pe țapul ispășitor Oswald. Deci Ruby a fost un asasin plătit iar după asasinarea președintelui s-a așezat într-o poziție în care să fie văzut astfel încât să pară că era un simplu spectator”Jim Garrison, Procuror Șef al Districtului Orleans Parish, Louisiana.

Jacob Leon Rubenstein alias Jack Ruby

Legăturile acestui personaj cu mafia italiană care opera atât în SUA cât și pe teritoriul Americii Latine (Cuba în mod special) au fost bine documentate de presa americană și britanică. La momentul asasinării lui Oswald, Jack Ruby era proprietarul clubului de noapte “Carousel” din Dallas și conform jurnalistului englez John Wilson-Hudson se afla sub influența lui Santo Trafficante Jr. – ultimul dintre șefii mafiei vechi din SUA.

Jack-Ruby-Trafficante-Jr-Giancana-Bonanno

Trafficante făcuse mulți bani din jocuri de noroc și droguri în Cuba sub regimul generalului Batista iar în Statele Unite controla o parte din Florida, având legături cu Salvatore Giancana care controla operațiunile din Chicago și cu familia mafiotă Bonanno din New York (condusă de Joseph Bonanno).

Potrivit unei note din arhivele FBI – alcătuită din de 413 pagini – dată publicității în Octombrie 2017, interlopul Jack Ruby se afla sub monitorizarea agenților federali încă din anul 1962. Conducerea FBI știa deja din 1962 despre anumite legături întreținute de Oswald cu rușii și cubanezii.

Jack Ruby a cerut să fie mutat la Washington

Interogat câteva luni mai târziu de Comisia Warren în legătură cu motivele care l-au determinat să-l împuște pe Oswald chiar în fața camerelor de luat vederi, în condițiile în care era evident că nu va scăpa necondamnat, Jack Ruby a cerut să fie mutat la Washington pentru a da o declarație completă. Comisia Warren i-a refuzat cererea iar Ruby n-a mai declarant nimic.

Condamnat în prima instanță pentru crimă, Ruby a făcut apel dar a murit în penitenciar de cancer pulmonar, pe data de 3 Ianuarie 1967, până ca instanța să apuce să stabilească data judecării apelului său.

The Dallas Times Herald

Așa a fost închisă, la începutul lui 1967, o pagină din istoria Statelor Unite ale Americii: fără martori, fără probe sau vinovați. Nici Oswald și nici asasinul său, Jack Leon Ruby (nume de botez Jacob Rubenstein) n-au avut parte de un proces.

“Comisia Warren a ținut morțiș să demonstreze că Oswald a fost implicat”

După asasinarea lui Oswald zvonurile cu privire la o conspirație s-au înmulțit atât de mult încât Congresul a cerut deschiderea unei anchete printr-o comisie prezidențială. Strâns cu ușa de comentariile tot mai acide la adresa sa, președintele Lyndon Johnson s-a văzut obligat să înființeze o comisie pentru elucidarea circumstanțelor în care fusese asasinat fostul președinte JFK la Dallas.

Și astfel,  pe data de 29 Noiembrie 1963, la 7 zile de la moartea lui Kennedy a luat ființă Comisia Warren (Warren Commission).

Unul dintre primii membri numiți de președintele Johnson în acesta comisie a fost chiar Allen W. Dulles, fostul șef al CIA, dat afară de Kennedy după “isprava” din Golful Porcilor. Comisa a fost condusă de ministrul justiției Earl Warren iar staff-ul compus din următorii membri: Hale Boggs – politician, John Sherman Cooper – politician și diplomat, fost ambasador în Germania de Est, Allen Welsh Dulles – fostul șef al CIA și fost membru al Biroului pentru Operațiuni Strategice (OSS), Gerald Ford – viitorul președinte al SUA (ales în 1974), John J. McCloy – bancher și avocat, fost șef al Băncii Mondiale, Richard Russell – politician, viitor președinte al Senatului SUA din 1969.

Comisia Warren

„Președintele Johnson l-a chemat pe Earl Warren la o discuție. După această discuție Earl Warren, care era un tip integru, a ieșit cu lacrimi în ochi pentru că știa că rezultatul anchetei trebuia să fie fals.” – procurorul Jim Garrison

Audierile Comisiei au durat 9 luni de zile și s-au ținut doar cu ușile închise. Pe 27 Septembrie 1964 Comisia Warren a înmânat președintelui Lyndon Johnson raportul final care-l învinovățea pe Oswald.

Jim Garrison spunea despre acesta raport ca „era mai bine dacă nu se cheltuiau banii contribuabililor pentru o problemă deja rezolvată de revista LIFE”

Cu doar cu 8,5 luni înainte, în numărul din 21 Februarie 1964, pe coperta revistei „LIFE” a fost tipărită poza lui Oswald, iar în titlu se susținea că „aceasta este fotografia lui Oswald ținând în mâini armele cu care l-a omorât pe președintele Kennedy și pe ofițerul Tippit.”

Oswald pe coperta revistei LIFE

L. H. Oswald pe coperta revistei LIFE

“Nici măcar n-au intenționat să publice acel raport. Allen Dulles spunea că oricum americanii nu citesc așa ceva. Ei bine, unii dintre noi l-am citit.” – Jim Garrison

Știu ce ai făcut vara trecută…

„Când am aflat că Oswald își petrecuse vara în New Orleans, eu eram procuror, și m-am gândit că am obligația să-mi bag nasul pentru a afla ce anume a făcut toată vara în New Orleans.” – Jim Garrison

Așa a ajuns Jim Garrsion să descopere că în timpul verii Oswald fusese reținut de poliția din New Orleans pentru deranjarea liniștii publice.” În vara lui ’63 acest „țap ispășitor” distribuise manifeste pentru susținerea organizației “Fairplay for Cuba Committee.” Apăruse chiar și la televizor, pentru că după eliberarea din arest Oswald a fost invitat la televiziunea locală să vorbească despre „filosofia marxistă.”

Din verificări a reieșit că sediul din New Orleans al mișcării “Fairplay for Cuba Committee” se afla într-o clădire în care își avea biroul și William Guy Banister nimeni altul decât fostul șef al FBI din New Orleans. Banister era pensionat și lucra acum ca detectiv particular. Un alt individ care frecventa aceeași clădire era David Ferrie, un fanatic anticomunist, care lucrase ca pilot pentru Agenția Centrală de Informații (CIA).

Sediul organizației “Fairplay for Cuba Committee”

Clădirea sediului organizației “Fairplay for Cuba Committee” din New Orleans

Jack Martin, angajatul lui Banister i-a povestit procurorului Garrison că David Ferrie plecase de acasă în după-amiaza asasinatului (22.11.1963) chiar în timpul unei furtuni, grăbit fiind să ajungă la Houston și după la Galveston. Interogat de Garrsion în 1963, Farrie a negat că-l știe pe Oswald și a declarat că plecase atunci la Houston ca să schieze.

Ancheta lui Garrison din 1966

La 3 ani de la evenimente, în 1966, după o discuție purtată întâmplător cu senatorul Russell B. Long, procurorul Jim Garrison începe să aibă îndoieli în legătură cu integritatea raportului Warrner: “Senatorul mi-a sugerat că acest raport reprezintă o mușamalizare” a declarat el.

Pentru a se convinge, Garrison și-a comandat toate cele 26 de volume ale Raportului Warren și a început să le studieze: “Cele mai multe date din conținutul raportului erau irelevante. Au făcut referire la un dinte al mamei lui Jack Ruby și mai puțin la motivele care l-au determinat pe Ruby să-l asasineze pe Oswalda apreciat Garrison.

După lecturarea raportului procurorul a aflat că, pe 23 Noiembrie 1963, un anume Clay Bertrand telefonase unui avocat din New Orleans, pe nume Dean Andrews, pe care-l rugase să-l reprezinte pe Oswald care tocmai fusese reținut de poliție în Dallas. Nu era pentru prima dată când acest Clay Bertrand intervenise în favoarea lui Oswald deci cine era acest misterios personaj?

Misteriosul domn Clay Shaw – „conspirație pentru asasinarea președintelui JFK”

“Avocatul Dean Andrews a fost vizitat de Lee Oswald, care avea anumite probleme de ordin juridic în legătură cu soția sa Marina. Noi am aflat că, omul care folosea numele Clay Bertrand era cel care achita onorariile avocatului pentru Oswald” a explicat Garrison.

Acest Clay Bertrand devenise personaj principal în ancheta procurorului Garrison și părea că totul se rotește în jurul său. Folosind surse informative umane Garrison a aflat că acest Clay Bertrand frecventa și el în vara lui 1963 sediul organizației “Fairplay for Cuba Committee” alături de Oswald și David Ferrie.

Am început să săpăm în trecutul lui Oswald și mi-am dat seama că fusese manipulat și folosit din anumite motive. Într-un final am realizat că dansăm cu Agenția Centrală de Informații” – procurorul Jim Garrison.

Încercând totuși să afle cine este misteriosul domn Clay Bertrand, procurorul șef din New Orleans a reușit să schițeze un portret robot pe care l-a arătat surselor sale. Așa avea să afle că acest Clay Bertrand este de fapt Clay LaVerne Shaw nimeni altul decât directorul local al companiei International Trade Mart.

Clay LaVerne Shaw

Clay LaVerne Shaw

Chiar în momentul în care Garrison se pregătea să extindă investigațiile și asupra lui Clay Shaw, ca prin minune, presa a aflat de această anchetă (ținută secretă până atunci) și dintr-o dată procurorii s-au trezit cu ziariștii la ușă.

Primul articol jurnalistic a fost lansat pe 17 Februarie 1967 și “dezvăluia” că biroul procurorului Garrison din New Orleans a cheltuit 8000 de dolari pe “ponturi” despre asasinarea președintelui Kennedy.

Presa aflase și despre persoanele luate în vizor în cadrul anchetei, numele suspecților fiind bublicate în mai multe articole. În aceste condiții, îngrijorat pentru viața sa, David Ferrie le-a mărturisit anchetatorilor într-o cameră de hotel, că el, împreună cu Oswald, Banister (fostul șef al FBI din New Orleans) și Clay Shaw (directorul Trade Mart) lucrează toți pentru Agenția Centrală de Informații (CIA).

În ziua următoare, pe 22 Februarie 1967, David Ferrie a fost găsit mort în apartamentul său. La fața locului s-a găsit și un bilet de adio care nu explica absolut nimic. Garrison a mirosit încă din prima clipă o mână criminală în cazul morții lui David Ferrie dar n-a avut suficiente dovezi să poată proba așa ceva. Era o acțiune tipică de reducere la tăcere pe care doar anumite forțe o puteau organiza.

David Ferrie

Procurorul a înțeles că trebuie să acționeze repede. S-a temut ca nu cumva toți oamenii cheie din dosarul său să ajungă “sinuciși” peste noapte. Pe fondul presiunii, pe 1 Martie 1967, a decis să-l rețină pe Clay Shaw sub acuzația de “conspirație pentru asasinarea președintelui JFK.” Garrison avea să afirme ulterior că “Shaw a fost unul dintre supervizorii secreți a lui Oswald” și cel care s-a ocupat să-i construiască lui Oswald o falsă identitate astfel încât să-l transforme în „țapul ispășitor perfect.”

Procesul lui Clay Shaw

Conform legislației din Louisiana, procurorul general putea iniția un proces cu de la sine putere însă Garrison l-a prezentat pe Clay Shaw în fața Marelui Juriu (organism juridic împuternicit să decidă dacă un anumit dosar penal merită sau nu să ajungă în instanță).  Marele Juriu a analizat probele procurorului Garrison și a decis ca dosarul să meargă mai departe în instanță.

Pentru că nu dorea să fie acuzat că-i încalcă drepturile inculpatului Clay Shaw, procurorul Garrison a mers și în fața unei Curți formată din 3 judecători pentru alte audieri preliminare. Avocații lui Shaw au încercat atunci să introducă ca probă în apărare chiar Raportul Comisiei Warren însă instanța le-a respins cererea.

În aceste împrejurări tensionate a sosit și un anunț de la Washington din parteaRamsey Clark procurorului general Ramsey Clark, care preciza că inculpatul Clay Shaw fusese deja exonerat de către Departamentul de Justiție în legătură cu orice implicare în asasinat. Cu toate acestea, numele lui Shaw nu apărea în raportul Comisiei Warrner și atunci ziariștii s-au întrebat cum a fost Shaw anchetat și „albit” dacă nu apare în anchetele comisiei? Prins cu minciuna, procurorul general Ramsey și-a retras ulterior afirmațiile.

Vizionarea filmului Zapruder

Procesul lui Shaw pentru conspirație avea să înceapă efectiv după doi ani, pe 29 Ianuarie 1969. Procurorul a încercat să-i citeze în proces pe Richard Helm – directorul CIA și pe Allen Dulles – fost director al agenției de informații, pentru lămuriri cu privire la legăturile dintre CIA, Oswald și Clay Shaw.

În ciuda eforturilor depuse de Garrison agenția a refuzat să coopereze. În schimb procurorul a reușit să obțină filmul Zapruder. Cu această ocazie, un juriu format din cetățeni americani a putut viziona pentru prima dată imaginile surprinse de cetățeanul Abraham Zapruder în momentul asasinării președintelui Kennedy (în prezent disponibil pe YouTube).

 

Cel mai speactaculos și relevant film al asasinatului este pelicula filmată de amatorul Abraham Zapruter. Dacă vă puteți imagina, FBI-ul a refuzat să țină cont de acest film argumentând că „nu are valoare ca probă.”

Pe 1 Martie 1969 juriul l-a achitat pe Clay Shaw pentru acuzația de conspirație în vederea asasinării președintelui JFK” dar jurații au recunoscut că și-au dat seama că inculpatul a mințit sub jurământ însă n-au avut suficiente probe încât să-l poată declara vinovat. Mai mult, jurații au înțeles încă din ’69 în baza probelor aduse de Garrison în acest proces că asasinarea președintelui Kennedy a fost rodul unei conspirații și nu mâna unui lunatic singuratic precum Oswald.

În legătură cu momentul asasinatului așa cum a fost captat și pe peliculă, procurorul Garrison avea să afirme: “John Kennedy a fost împușcat din față. Toată lumea care s-a aflat în parcul Dealey Plaza știe asta.”

Pe lângă filmarea lui Abraham Zapruter au mai existat încă 3 înregistrări video făcute tot de către amatori care au surprins diverse momente ale paradei din Dallas. Pe una dintre acestea se poate observa chiar depozitul de manuale din care Comisia Warren a susținut că s-a deschis focul. Din imagini nu se observă însă un om cu armă la vreo fereastră a imobilului. Evident și această înregistrare a fost declarată „irelevantă” de către anchetatorii FBI.

Și tocmai după 10 ani, pe 18 Iulie 1979, „US House Select Committee” avea să ajungă la aceeași concluzie ca și Garrison. Această comisie a stabilit că ambele asasinate care au zguduit America, cazul JFK și Martin Luther King sunt rezultatul unor conspirații.  

Procurorul Garrison a avut foarte mult de pierdut în urma anchetelor sale, atât profesional dar și în plan personal: “Îmi doresc s-o spun în cuvinte eroice, că da, aș face această anchetă din nou. De fapt, această investigație m-a costat foarte multă implicare emoțională. Nu știu dacă a-și mai face asta din nou.”

Jim Garrison s-a pensionat definitiv în anul 1991 și până în ultima clipă a vieții sale a susținut că în spatele asasinatului a fost o conspirație internă.

De ce?

Întrebat care au fost motivele pentru care s-a dorit moartea președintelui Kennedy, procurorul Garrison a răspuns:  „Președintele Johnson a schimbat politica externă a țării în 72 de ore. De fapt a schimbat-o în următoarea Sâmbătă atunci când s-a întâlnit cu șeful staff-ului de la Casa Alba, atunci când i-a spus să transmită în Vietnam că totul s-a schimbat. O să-i susținem în toate felurile.”

Concluziile procurorului Jim Garrison

Asasinatul a fost aranjat de o grupare restrânsă, care avea atunci legături în instituțiile de forță ale Statelor Unite (CIA și FBI). A fost o conspirație internă și nu un factor extern. Atacul a fost plănuit cu mult timp înainte. În parcul Dealey Plaza s-au aflat 3 echipe de trăgători, JIM-GARRISONpoziționate diferit. S-a tras simultan din cele 3 unghiuri iar președintele a fost prins la mijloc. Numărul real de focuri trase rămâne încă incert, undeva între minim 4 și maxim 11. Oswald a fost doar un țap ispășitor, cu o biografie atent construită. Acțiunea a fost planificată după reguli militare și executată de lunetiști profesioniști. Jack Ruby (asasinul lui Oswald) era omul mafiei, de profesie criminal plătit, iar introducerea lui în această chestiune s-a făcut la ordin, pentru diversificarea viitoarelor piste de anchetă. Legăturile lui Oswald cu rușii și cubanezii au facut parte din strategia de legendare a personajului principal. Armele găsite în clădirea depozitului de manuale precum și „glonțul magic” descoperit ore mai târziu pe o targă de spital reprezintă doar „probe plantate” în vederea întregirii scenariului. O parte a presei a acționat la ordin. Kennedy a fost asasinat pentru că politica sa externă nu s-a pliat pe nevoile complexului militar-industrial. 

„Dacă nu crezi că Lyndon Johnson l-a ucis pe John F. Kennedy, atunci ești20060815_rs portrait_raw nebun. Dovezile sunt copleșitoare, am scris un best-seller despre asta. Johnson avea motiv, mijloace și oportunitatea (să-l ucidă), iar eu am folosit amprente, mărturii de la martori oculari și politica texană profundă pentru a explica cum s-a petrecut. Latinii se întrebau «cui bono»? Cine a profitat cel mai mult după uciderea lui Kennedy? Lyndon Johnson.” a declarat Roger Stone, pe 12 Decembrie 2017, la București, ziarului Adevărul. Stone este consultant politic american.  A colaborat cu trei președinți ai SUA: Richard Nixon, Ronald Reagan şi Donald Trump

Lyndon B. Johnson la momentul depunerii jurământului - în avionul prezidențial - imediat după atentat

Lyndon B. Johnson la momentul depunerii jurământului – în avionul prezidențial – imediat după asasinarea președintelui (în imagine și Jackie Kennedy)

Jackie avea să vorbească și ea după moartea lui JFK despre vice-președintele Lyndon Johnson, cel ajuns președinte la câteva ore după asasinat:

„Avea un Ego enorm. Mulți s-au și mirat că el a acceptat această funcție. Avea și probleme cu alcoolul. Jack spunea că Lyndon nu era în stare să-i ofere un sfat în legătură cu nimic. Prefera să rămână tăcut.” – Jacqueline Lee Kennedy

Filmul „JFK” 

Pornind de la concluziile anchetei procurorului Garrison, în anul 1991 celebrul regizor Oliver Stone a realizat lung-metrajul „JFK” disponibil azi și pe internet. Este primul film artistic realizat după asasinarea președintelui american Kennedy, în care Oliver Stone a urmărit pas cu pas ancheta procurorului Garrison. S-a spus că, prin realizarea acestui film, Oliver Stone l-a răzbunat pe Garrison.

Regizorul Oliver Stone la filmarile pentru JFK

Regizorul Oliver Stone în timpul filmărilor pentru „JFK”

Celebrul regizor a refăcut practic în 1991 scena asasinatului din Dallas. Chiar dacă producția a fost una de calitate, Stone a fost acuzat că amestecă faptele cu ficțiune. El avea să declare că acest asasinat a fost „o crimă politică.”

Documentele date publicității în 2017

Președintele american Donald Trump a anunțat, pe 28 Octombrie 2017, că urmează să declasifice toate documentele legate de evenimentele petrecute în 1963 care privesc asasinarea președintelui John F. Kennedy. Sunt exceptate doar acele informații despre persoane aflate în viață sau care prezintă încă interes din perspectiva securității naționale.

Trump a procedat astfel deoarece, în 1992, Congresul SUA a adoptat o lege care obligă toate agențiile federale americane să transfere către Arhivele Naționale (National Archives) dosarele întocmite cu privire la asasinarea lui John F. Kennedy (este vorba despre „JFK Assassination Records Collection Act of 1992”).

Actul normativ citat prevede ca toate datele și informațiile secretizate să fie date publicității cel târziu până pe data de 26 Octombrie 2017. Termenul n-a fost tocmai respectat la secundă însă administrația americană a început să livreze calupuri de mii de documente care au aparținut Biroului Federal de Investigații (FBI) sau Agenției Centrale de Informații (CIA).

  • Sabotarea pieselor de avion

Într-un document al Consiliului de Securitate din anul 1962 – realizat înainte de asasinarea președintelui Kennedy – se face referire la „Operațiunea Mongoose” (Mangusta) care era un plan secret al agențiilor de informații americane de înlăturare a comunismului din Cuba. În minuta unei întâlniri din 14 Septembrie 1962 generalul Carter afirma că Agenția Centrală de Informații (CIA) urmează să examineze posibilitățile de sabotare a pieselor de avion care urmau să fie livrate Cubei de către producătorul canadian de componente pentru aeronave. Se urmărea astfel ca Fidel Castro să-și piardă viață într-un accident de avion.

  • Apelul anonim de la Cambridge News, Londra

La 4 zile după asasinarea președintelui JKF, pe 26.11.1963, șeful departamentului de contraspionaj al CIA – celebrul James „Jim” Angleton – trimitea o notă șefului FBI prin care-l informa că serviciile secrete engleze MI5 descoperiseră ceva interesant: 

„Serviciul de securitate britanic (MI-5) a raportat că la orele 18:05 GMT pe 22 James-AngletonNoiembrie unu reporter al publicației Cambridge News a primit un telefon anonim la redacție prin care un bărbat l-a anunțat să sune urgent la ambasada americană din Londra pentru că urmează să afle o mare știre. Ulterior apelantul a închis.” – James Angleton

La început reporterul n-a luat în serios acest „pont” anonim dar după ce s-a aflat și la Londra despre asasinarea președintelui american reporterul a anunțat poliția din Cambridge despre ciudatul apel telefonic iar poliția a informat mai departe serviciul secret MI-5.

„Important de reținut este faptul că, acest apel s-a petrecut cu aproximativ 25 de minute înainte ca președintele să fie împușcat – conform calculelor făcute de cei de la MI-5. Reporterul a spus că este primul apel de acest fel pe care l-a primit iar cei de la MI-5 susțin că ziaristul este o persoană loială și un bun profesionist fără probleme de securitate.” James Angleton

  • Sovieticii au primit vestea cu îngrijorare

Conform documentelor date publictității în 2017, vestea asasinării președintelui american a fost primită cu îngrijorare la Moscova. O sursă a serviciilor secrete americane a susținut că Uniunea Sovietică „a fost șocată și consternată, iar clopotele bisericilor au fost trase în Rusia în memoria președintelui Kennedy.”

În mod cert sovieticii s-au temut de o reacție necugetată a administrației de la Washington, care ar fi putut chiar declanșa un conflict între cele două mari puteri.

  • Bani pentru asasinarea lui Castro

În 2017 au fost date publicității mai multe registre de plăți utilizate chipurile pentru finanțarea unor grupări antrenate în vederea asasinării lui Fidel Castro. Din aceste documente rezultă că prima încercare de eliminare a liderului de la Havana s-a făcut în 1959.

Dacă vrei să înțelegi mai bine conflictul dintre administrația americană și Fidel Castro, citește următorul material (click)

KGB vs Coca-Cola – Operațiunea „Cuba Libre”

fidel-castro-che-coca-cola

Un gând despre ”Adevărata poveste a asasinării președintelui Kennedy – dragostea și incredibila dramă

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s