Capul contraspionajului – Atunci când nimic nu este întâmplător

O, de ai fi luat aminte la poruncile Mele, atunci pacea ta ar fi fost ca un râu şi fericirea ta,  ca valurile mării ! – Isaia 48:18

La finalul anului trecut, celebra televiziune britanică Thames Television a urcatJames Angleton pe YouTube un interviu filmat în anul 1979 cu James Angleton, nimeni altul decât fostul șef al contraspionajului american. Personajul este unul deosebit de interesant: James Jesus Angleton a lucrat de tânăr în contraspionaj, din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, din 1943 când a fost recrutat pentru celebrul serviciu Office of Strategic Services (OSS) – predecesorul CIA-ului și până la momentul pensionării în Decembrie 1974.

În cadrul OSS cariera lui Angleton a debutat la unitatea ultra-secretă „X-2” de constraspionaj a americanilor care opera în Europa. La început a lucrat în centrala din Washington iar ulterior la Londra și Roma, devenind cel mai tânăr șef al Unității X-2 pentru spațiul italic.

După terminarea Războiului, împreună cu foștii săi camarazi Allen Dulles, Richard Helms, Ray Rocca (alături de care lucrase în Italia) și Miles Copeland Jr., pune umărul la fondarea noilor servicii secrete americane, care urmau să activeze și pe timp de pace, devenind din 1947 fondator al CIA unde din 1949 a preluat funcția de șef al Biroului Operațiuni Speciale (Office of Special Operations).

Tot Angleton a pus și bazele relațiilor de strânsă cooperare dintre structurile de informații americane și serviciile Mossad și Shin Bet ale Israelului, colaborare care s-a dovedit în timp deosebit de profitabilă pentru ambele părți.

Efraim Halvey, viitorul șef al Mossad, alături de James Angleton

Efraim Halvey – viitorul șef al Mossad, alături de James Angleton

În anul 1954, Allen Dulles (directorul CIA de atunci) l-a rugat pe Angleton să preia conducerea Direcției de Contraspionaj a CIA-ului, poziție pe care Jim avea să n-o mai părăsească până în Decembrie 1974 la finalul carierei sale.

Supranumit în cadrul agenţie americane „Mama” sau „Spionul Poet”, considerat de apropiaţi arhitectul contraspionajului american” Angleton rămâne probabil cel mai mare specialist în confruntarea cu serviciile secrete sovietice.

El este omul care timp de 20 de ani a încercat să identifice “cârtiţele ruseşti” din interiorul CIA dar şi din curtea verilor englezi de la MI6, din ’47 de la debutul Războiului Rece şi până la finalul lui ’74 când a fost obligat să se retragă din activitate fiind acuzat că anchetele sale dăunează agenţiei.

Trădat de cel mai bun prieten

Considerat de mulți un paranoic, Jim Angleton a ieşit la pensie obsedat de ideea că sovieticii au infiltrat şi controlează într-o proporţie considerabilă cele mai importante agenţii de securitate ale Vestului, chestiune pe care nimeni n-a reușit să i-o scoată din cap până la finalul vieții sale.

Avea toate motivele să creadă asta deoarece prima lovitură primită de Angleton din partea rușilor a fost atât de puternică încă reușise să-l năucească pe acest redutabil contra-spion.

Evenimentul s-a petrecut în 1953, la începutul carierei sale în CIA, atunci când Angleton a avut surpriza să afle că prietenul său cel mai apropiat era în realitate spion rus. Este vorba de cazul lui Kim Philby – reprezentantul serviciilor secrete britanice la Washington (1949-1951) – dovedit ca agent al KGB-ului. Philby a reușit să fugă la Moscova înainte de-a fi arestat pentru trădare trăind pentru tot restul vieții sale în capitala imperiului sovietic.

Agentul dublu Kim Philby

Agentul dublu Kim Philby

Angleton se cunoscuse cu Philby în tinerețe, la Londra, în perioada în care Jim lucrase la unitatea „X-2” de contraspionaj a americanilor. Cei doi deveniseră prieteni la cataramă iar în perioada în care Kim Philby a fost detașat la Washington din partea serviciilor secrete britanice (1949-1951) obișnuiau adesea să cineze împreună.

Vă puteţi imagina cum naiba reuşiseră ruşii să-şi aşeze un spion chiar la masa şefului contraspionajului american? Ei bine, aceasta este o dovadă în plus a măreției acestor servicii secrete moștenite încă din vremea Țarului.

Lovit aproape irecuperabil de fuga prietenului său la Moscova, Angleton a trecut cu greu peste această înfrângere, mai ales că Philby făcuse parte ani de zile din cercul său de apropiaţi.

“Nu mi-am imaginat vreodată că cel mai bun prieten al meu poate fi agent dublu. Am fost înşelat de artificiile sale şi eleganţa sa. Înainte ca el să mă trădeze am ştiut mereu în ce punct mă aflu dar ulterior m-am pierdut, cu toţii ne-am pierdut…” James Jesus Angleton, Chief of CIA Counterintelligence din 1954 în 1975.

Mama a avut dreptate… rușii au spălat blana ursului fără să o ude

Jim Angleton a murit în 1987 fără să mai apuce să-și vadă desăvârșită munca. Și totuși, istoria avea să-i dea dreptate câțiva ani mai târziu, atunci când, mai mulți ofițeri cu poziții importante în cadrul agențiilor secrete americane au fost dovediți ca agenți ai Moscovei.

Astfel, spre finalul anilor ’80 scepticii aveau să-și amintească de vorbele „Mamei” după ce multe dintre operaţiunile gândite în laboratoarele CIA s-au transformat în eşecuri ruşinoase, culimând cu arestarea în Februarie 1994 pentru spionaj în favoarea ruşilor a şefului Diviziei de Contrainformaţii Sovietice, Aldrich Hazen Ames.

Momentul reținerii lui Aldrich Hazen Ames de către agenții FBIs

Momentul reținerii lui Aldrich Hazen Ames de către agenții FBI

A urmat arestarea pe 16 Noiembrie 1996 a ofițerului de informații Harold James Nicholson, nimeni altul decât şeful staţiei CIA la Bucureşti (în perioada 1990-1992) dovedit ca agent dublu în slujba KGB-ului.

În legătură cu situația lui Nicholson, Ioan Talpeș, șef al Serviciului de Informații Externe al României în perioada Aprilie 1992 – August 1997, a povestit în Iulie 2016, în cadrul unei dezbateri “Adevărul Live”, alături de istoricul Constantin Corneanu, următoarele:Ioan Talpes

“Când eu negociam deschis cu ambasada americană, la nivelul unui ambasador deschis pe relația cu România (John R. Davis Jr. – n.a.) , am observat că lucrurile sunt mereu întoarse. Omul care se ocupa și trebuia să stabilească relația dintre România și SUA în materie de servicii, și care fusese în relații deosebite cu domnul Mihai Caraman, s-a dovedid ulterior ca fiind spion sovietic. Omul americanilor era racolat de KGB. ”

Harold James Nicholson reținut pe aeroport de către FBI

Harold James Nicholson reținut pe aeroport de către FBI

Tot în 1996 a fost prins și agentul special Earl Pitts din cadrul FBI, care a spionat ani la rând în favoarea Uniunii Sovietice și mai apoi a Federație Ruse.

A urmat un alt caz de răsunet petrecut în Februarie 2001, când s-a aflat că agentul Robert Philip Hanssen din cadrul biroului special al FBI însărcinat tocmai cu identificarea „ârtițelor sovietice era chiar el cârtița Moscovei de mai bine de 20 de ani.

Momentul în care Robert Philip Hanssen este reținut de o grupă FBI

Momentul în care Robert Philip Hanssen este reținut de o grupă FBI

Așa se explică cum toată lumea și-au amintit brusc de Jim Angleton, care la momentul pensionării le-a destănuit colegilor din Agenție viziunea sa despre planul sovieticilor:

„Lenin a spus a spus odată că vesticii sunt gânditori profunzi, aşa că le vom da ceva la care să se gândească. Sovieticii au un plan măreţ… Vor să Leninalimenteze strat după strat de dezinformare către lacomii Vestului pentru a-i face să creadă că ei câştigă Războiul Rece. Nimic nu poate fi mai departe de adevăr. Am descoperit că mai mulţi lideri ai lumii lucrează sau depind de KGB: Harold Wilson prim-ministrul Angliei, Olof Palme prim-ministrul Suediei, Lester Pearson fost primi-ministru al Canadei. Toţi erau bunuri ale KGB-ului. Roger Hollis, conducătorul MI5, este de mult timp agent sovietic. Averell Harriman, fostul ambasador american în URSS şi ex-guvernator al New-York-ului este agent sovietic din anii ’30. Cu toţii protejează şi slujesc strategia sovietică. Fac parte dintr-o schemă de dezinformare pentru a ne ispiti într-o poziţie confortabilă. Şi dintr-o dată credem că suntem pe punctul de a câştiga Războiul Rece. Domnilor nici nu vă daţi seama dar sunteţi înconjuraţi de o mulţime de înşelăciuni.” – James Jesus Angleton, Chief of CIA Counterintelligence din 1954 în 1975.

James Jesus Angleton

James Jesus Angleton

Tot Angleton a susținut că „antagonismul dintre Rusia şi China din anii ’60 a fost doar un şiretlic” pus la cale de cele două mari puteri comuniste, şi că rușii de la KGB prin oameni infiltraţi s-au aflat în spatele atacului din 1963 asupra preşedintelui John F. Kennedy.

Definiția contraspionajului după Jim Angleton

Într-o noțiune generală, contraspionii sunt vânătorii de spioni, însărcinați cu protecția instituțiilor și structurilor statale pe care le reprezintă. Dar poate cea mai interesantă definițe ne-a fost lăsată de părintele contraspionajului american, legendarul James Angleton. El compara această ramură din intelligence cu procesul de înmulțire și înflorire al orhideelor:

RED-ORCHID„Cele mai multe specii de orhidee depind de capacitatea lorJames Angleton de a-şi denatura prezenţa în fața insectelor. Orhideele păcălesc insectele să aterizeze pe ele pentru ca apoi să-şi împrăştie polenul și la alte orhidee. Deci supravieţuieşte mereu cea mai înşelătoare orhidee şi nu cea mai adaptată. Propria noastră supravieţuire depinde de capacitatea de a vedea adevărul care se află în spatele subterfugiului.” James Jesus Angleton, Chief of CIA Counterintelligence din 1954 în 1975.

În perioada în care Angleton a fost obligat să se retragă de la șefia contraspionajului american (1975), în România conducerea serviciului de contra-informații era preluată de Iulian Vlad (1977). O paralelă între cei doi specialiști în contra-spionaj, unul de peste Ocean, anti-comunist convins, apărător al valorilor Vestice și celălalt din România comunistă a epocii Ceaușescu este absolut necesară pentru a înțelege modul în care se raportau ambele părți la marea putere sovietică.

În mod suprinzător, viziunea celor doi vânători de cârtițe este aproape identică, cu singura deosebire că generaul Iulian Vlad a reușit să-și spună punctul de vedere tocmai în 2015, adică la 36 de ani după Angleton. 

Iulian Vlad (stanga) si James Angleton (dreapta)

Iulian Vlad (stanga) si James Angleton (dreapta)

Ei bine, în interviul din 1979 acordat celor de la Thames, Angleton vorbește cu temere și chiar puțină invidie despre forța extraordinară a rușilor, despre mașinăria lor de propagandă infailibilă și despre modul în care KGB-ul folosește organizații internaționale angajate oficial în procesul de pace drept acoperire pentru lansarea acțiunilor de spionaj. El descrie un joc complicat, pe care doar oamenii cu anumite capacități speciale, bine antrenați în câmpul dezinformării reușesc să-l penetreze mental:

James Jesus Angleton„Este convingerea mea fermă că existența Departamentului de Dezinformare (n.a. – al KGB-ului) are mare legătură cu degradarea unității din Vest. Este probabil mai puțin înțeles de către serviciile de informații, în mod special de către șefii acestora și mă refer de la prim-miniștri în jos. Te pot face să crezi orice vor ei să crezi. Asta numesc eu “sălbăticia oglinzilor”. Și dacă ai avea în atenție, așa cum am eu, toate formele de comunicare cu Vestul, cu media, cu diplomații, turiști, studenți, cultura, și dacă toate merg pe aceeași temă atunci devine un conglomerat de informații foarte convingător pentru un om care încearcă să facă o analiză.” James Jesus Angleton, Chief of CIA Counterintelligence din 1954 în 1975.

Conform fostul șef al contraspionajului american, KGB-ul folosea Organizația Națiunilor Unite (ONU) ca acoperire și bază de lansare a spionajului sovietic:

„A fost și continuă să fie o bază pentru spionajul lor exploatată de către sovietici și întregul bloc comunist împotriva Vestului. Este o altă formă a războiului. Este una dintre bătălii. Ascunde seniori ai KGB-ului în funcții importante, chiar și pe fostul adjunct al serviciilor de informații ruse din perioada în care serviciile interne și externe erau unificate, sub Molotov. Deci nu aveam de-a face cu diplomați.” James Jesus Angleton, Chief of CIA Counterintelligence din 1954 în 1975.

Angleton a susținut cu tărie că mașinăria de propagandă a rușilor a reușit să creeze serviciilor de informații Vestice o realitate paralelă, prin punerea în scenă a unor povești aparent adevărate. Aceste scenarii de laborator sunt intenționat suprapuse și împing contra-spionajul Vestic pe diverse piste false, consumă resursele serviciilor de informații și generează unghiul mort necesar acțiunilor de spionaj țintite la vârful puterii statelor vizate.

Mecanismul descris se bazează pe o rețea de influență structurată în zeci de ani, prin intermediul căreia, Moscova are capacitatea de-a declanșa acțiuni masive la nivel global. Nu de puține ori Angleton a făcut referire la așa-numitele „acțiuni executive” ale KGB-ului de eliminare a unor personaje incomode.

„Încă de la început, prin toate transformările prin care a trecut CEKA, MVD, James AngletonNKVD, KGB, și orice altceva, crima și acțiunile executive, probleme de război cum le numesc ei, au făcut parte din centrul acțiunilor instituționalizate ale Comitetului Central. De exemplu asasinarea lui Tom Mboya în Kenya. Spre satisfacția mea acest caz a rămas nerezolvat dar cred că a fost universal acceptat în Africa că Tom Mboya a fost unul dintre marii oameni care au ieșit în față și în mod evident l-ar fi succedat pe Kenyatta. A avut de ales dacă să studieze în Vest sau la Praga, și a ales Vestul. A fost executat. Cred că a fost vorba de o acțiune executivă a KGB-ului.” James Jesus Angleton, Chief of CIA Counterintelligence din 1954 în 1975.

Prin această mișcare Rusia și-a asigurat continuitatea la putere în Kenya, și așa cum se poate observa, chiar și în prezent statul african este condus tot de un Kenyatta. Este vorba de Uhuru Kenyatta, fiul fostului președinte al republicii africane Jomo Kenyatta, care a condus Kenya din 1963 până în 1978. 

Angleton: „Rusia induce Vestului ideea că România este ceva diferit”

Despre situația României din anii ’70 fostul vântor de cârtițe susține că țara noastră a făcut parte din schema de dezinformare a rușilor. Angleton nu credea în dizidența lui Ceaușescu față de Moscova, și nici că România se putea desprinde la modul real de influența rușilor. 

„Rusia induce Vestului ideea că România este ceva diferit față de Cehoslovacia sau Polonia sau Iugoslavia. Derutează Vestul prin unirea resurselor pe care le deține, mari resurse, în aceste state care fac parte din același bloc, unificate de o ideologie comună și care au obiective comune.” James Jesus Angleton, Chief of CIA Counterintelligence din 1954 în 1975.

Nicoale Ceausescu si Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit

Nicoale Ceausescu si Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit

Prin această afirmație Angleton întârește teoria calului troian amintită adesea în ultimii ani în dezbaterile mediilor de intelligence din țara noastră. Potrivit acesteia, mai toate acțiunile întreprinse de Nicolae Ceaușescu începând cu 1968, după invadarea Cehoslovaciei de către ruși, de scoatere a României de sub influența sovietică au făcut parte dintr-un imens plan de dezinformare menit să păcălească și să atragă Vestul într-o capcană. Acest nou joc viza cel mai probabil schimburile de informații, de tehnologie militară, constituind un prim pas spre deschiderea economică atât de necesară întregului bloc socialist.

Istoricul american Lerry Wats susține totuși contrariul și anume că politica lui Ceaușescu a fost una veritabilă, și că, de fapt, sovieticii reuşiseră la finalul anilor ‘60 să inducă în eroare Washington-ul printr-o realitate paralelă atent construită.

Cu alte cuvinte politicile Bucureștiului erau autentice, reale și asumate, însă Moscova a acționat constant pentru decredibilizarea țării noastre în ochii partenerilor englezi și americani.

„Între diferitele servicii care acționau pe teritoriul României, spionajul sovietic era poate cel mai performant. Sigur, au și avut o tradiție foarte lungă. E unul din serviciile care nu și-a negat niciodată părinții și strămoșii, și a preluat de la ei tot ce era mai bun. Rușii au preluat tot ce a fost mai bun de la serviciile de informații anterioare, Ohrana și așa mai departe. Prin urmare, sub raportul metodologiei se poate spune că erau foarte performanți iar în plus aveau o bază formidabilă pe teritoriul României.”Gen. Iulian Vlad, fostul șef al Securității și al Contraspionajului românesc din 1977 în 1989.

IULIAN-VLAD

Avea dreptate Iulian Vlad?

Dacă acțiunile de „curățare” ale sistemului au avut sau nu efectele scontate în anii ’70-80, dacă țara noastră a reușit sau nu să scape de sub influența rușilor, dacă Sașa a plecat sau a rămas, ei bine toate acestea își găsesc răspunsul în evenimentele din Decembrie 1989.

Fostul șef al Securității, generalul Iulian Vlad avea să povestească în Aprilie 2015 în cadrul unui interviu fluviu, că, în 1989, la conducerea țării noastre au fost instalați tot oamenii Moscovei.

După plecarea consilierilor sovietici, șefii de linii s-au despărți cu greu deIulian-Vlad aceștia. Este cazul Direcției de Informații Externe, a generalului Doicaru. După un număr de ani de la trecerea sa în rezervă, în Decembrie 1989, generalul Doicaru a ieșit în prim-plan. Mai întâi în nopțile lui Decembrie, pe 22, 23 și 24, și nu s-a despărțit de generalul Gușă și de mine. S-a fixat pe un scaun lângă noi. A urmărit toată activitatea. L-am văzut apoi și la ministerul apărării. – Gen. Iulian Vlad, fostul șef al Securității și al Contraspionajului românesc din 1977 în 1989.

Răposatul general ne vorbea despre reforma structurilor de contrainformații demarată chiar de el începând cu 1977 prin care s-a încercat organizarea unei unități care să contracareze spionajul rusesc pe teritoriul României (celebra UM 0110). A fost totuși posibilă purificarea și ruperea de sovietici în doar 13-15 ani, din 1975 până la nivelul lui 1989 ?

„Mai toți protagoniștii evenimentelor din Decembrie au fost în atenție și au rămas în atenție tot timpul. Deci se poate spune că nu i-am scăpat pe cei principali. Participarea lor la evenimentele din Decembrie s-a făcut cu trupe. Deci nu și-au bazat planurile numai pe rețeaua din interior.” – Gen. Iulian Vlad, fostul șef al Securității și al Contraspionajului românesc, din 1977 în 1989

Gen. Nicolae Militaru, Dumitru Mazilu, Ion Iliescu, Petre Roman, Silviu Brucan

Gen. Nicolae Militaru, Dumitru Mazilu, Ion Iliescu, Petre Roman, Silviu Brucan

Ce încearca să ne transmită fostul general este că acești „protagoniști” aflați în „atenția” structurii de constraspionaj înainte de 1989 sunt chiar personajele care s-au instalat la conducerea statului român începând cu 1990.

Pe cale de consecință, lovitura finală dată de Moscova serviciilor secrete române s-a petrecut pe 30 Decembrie 1989, atunci când întreaga conducere a Departamentului Securității Statului (DSS) a fost arestată în sediul ministerului apărării naționale din București. 

Victoria KGB-ului împotriva Securității: „Tovarășe general sunteți arestat”

Este 30 Decembrie 1989, orele 14:00. Din curtea Ministerului Apărării din Bucureşti sunt scoși în stare de arest, printre baionetele soldaților, comandanţii serviciului de securitate al României în frunte cu şeful acestei instituţii, generalul Iulian Vlad. Ofiţerii de informaţii români sunt urcaţi rând pe rând în transportoare blindate şi duşi direct la închisoare sub pază armată ca nişte criminali deosebit de periculoşi.

Scena este privită cu satisfacţie de la primul etaj al clădirii de proaspătul ministru al apărării, generalul Nicolae Militaru la braţ cu Evgheni Tiajelnikov nimeni altul decât ambasadorul Uniunii Sovietice la Bucureşti.

Revolutie-Romania-1989

Tragicul eveniment istoric este surprins pe peliculă de un cameraman al ambasadei URSS la București adus special la faţa locului. Acesta este momentul victoriei KGB-ului împotriva Securității, după un sfert de veac în care serviciul român de intelligence reuşise de unul singur în Blocul Răsăritean să-i ţină piept temutului Saşa. Au trecut 28 de ani de atunci, românii sunt tot aici dar oare Saşa a mai plecat?

„Generalul Hortopan a făcut doi pași spre mine și mi-a spus: Tovarășe generalIulian-Vlad sunteți arestat! A început să mă caute pe la buzunare. I-am pus mâna pe epolet și i-am spus: Tovarășe general, nu se face, nu se cade ca dumneavoastră să faceți lucrul ăsta. Dacă trebuie să fiu percheziționat atunci să mă percheziționeze dânsul, locotenent-colonelul. Am fost înconjurat de grupă, luat între arme și scos spre ieșire. Din clădirea de alături unde era sala de protocol, la fereastră era generalul Militaru și cu ambasadorul sovietic Tiajelnikov. M-au văzut și i-am văzut. Erau ca niște stane de piatră și mă fixau cu privirea cum sunt dus sub escortă. Am fost urcat într-un TAB unde erau patru soldați cu arme cu baionetă. Era acolo și o limuzină de protocol, o Chaika cu steagul roșu al Uniunii Sovietice. A fost deci o arestare cu ceremonial, sub trapelul unei mari puteri.” – Gen. Iulian Vlad, fostul șef al Securității și al Contraspionajului românesc din 1977 în 1989

General-Iulian-Vlad-la-proces-in-boxa-spate-st-Foto-Emilian-Savescu-Martie-1990

General Iulian Vlad la proces în boxa spate stânga / Foto: Emilian Săvescu – Martie 1990

Prima vizită străină în România, imediat după evenimentele din 1989 a fost a șefului diplomației sovietice Eduard Șevarnadze

„În 1989 am fost primul care a vizitat Bucureștiul, când președintele Iliescu era înconjurat de tancuri. I-am spus că Uniunea Sovietică este cu el” – ȘEVARNADZE, Eduard. Shevardnadze feels betrayed by the West. The Telegraph, 27 Noiembrie 2003.

Eduard Shevardnadze și Ion Iliescu, București 6 Ianuarie 1990

Eduard Șevarnadze și Ion Iliescu, București – 6 Ianuarie 1990

Cel puțin la nivel oficial, vizita lui Șevarnadze la București s-a petrecut pe 6 Ianuarie 1990. Este totuși interesant faptul că, acesta vorbește în interviul citat despre „vizita din 1989.” Este deci posibil ca Șevarnadze să fi trecut de două ori prin București, prima dată în timpul evenimentelor din Decembrie 1989 sau înainte, și ulterior, din nou, la începutul lui 1990 după ce apele se mai liniștiseră. Dar, indiferent câte vizite a efectuat acesta la București rămâne de subliniat interesul rușilor pentru țara noastră și prezența lor imediat după instalarea noii puteri în 1990. 

Totodată, vizita lui Șevarnadze poate căpăta și alte valențe, dacă analizăm declarația lui Erich Honecker, fostul lider comunist est-german, care vorbind despre strategia pe termen lung a KGB-ului a evocat „o scurtă vizită a lui Șevarnadze pe țărmul Mării Negre în toamna lui 1984, adică încă în timpul lui Cernenko, în cursul căreia s-a căzut de acord că totul trebuia să se schimbe în Uniunea Sovietică” 

Cert este că, după episodul București, și după colapsul URSS din 1991, fostul șef al diplomației sovietice a fost parașutat direct președinte al Georgiei independente. Din acestă postură Șevarnadze a condus Georgia până la „revoluția rozelor” din 2003, atunci când a fost obligat să demisioneze.

Viziunea lui Gorbaciov

Așa cum am aveam să aflăm după 1990 decizia finală de reformare din temelii a sistemului sovietic a fost luată în 1988 de către un grup de la Moscova din care făcea parte și Mihail Gorbaciov, prim-secretarul URSS. Reformele liderului de la Kremlin au vizat încă din prima clipă eliminarea sistemului de guvernare bazat pe un singur partid și înlocuirea acestuia cu unul fundamentat pe alternanța la putere.

„La început am sperat că sistemul poate fi îmbunătățit dar mai târziu aveam să realizăm că sistemul nu pote fi îmbunătățit. La conferința partidului din 1989 am decis că este mai bine să transformăm sistemul decât să încercăm să-l îmbunătățim. Mulți dintre liderii lumii de atunci au jucat un rol important, dar fără falsă modestie vreau să vă spun că inițiativa sovietică a contat poate cel mai mult.”  Mihail Gorbaciov

Mihail Gorbaciov

Mihail Gorbaciov

Puciul din August și prăbușirea URSS

În urma acțiunilor lui Gorbaciov, la 19 August 1991 puterea sovietică de la Moscova a întreprins o ultimă tentativă de a se păstra ca entitate. Vice-președintele URSS de atunci, Ghenadi Ianaev, șeful KGB-ului Vladimir Kriucikov și ministrul apărări Dmitri Iazov au încercat să comită o lovitură de stat pentru indepartarea lui Gorbaciov de la putere.

În luna August, președintele URSS plecase în vacanță la vila sa din Crimeea, perioadă în care în capitala Rusiei a fost declanșată operațiunea (19 – 21 August). Puciul a fost opera liderilor sovietici radicali, care-și doreau păstrarea vechiului sistem. Prin implicarea KGB-ului și a miniștrilor apărării și internelor, puciștii reușiseră să-l izoleze pe Gorbaciov la vila prezidențială din Crimeea prin întreruperea legăturilor telefonice și a serviciilor poștale cu Moscova. Președintele URSS a fost practic arestat la domiciliu. Liderii acțiunii au apărut apoi într-o conferință de presă transmisă de televiziunea națională unde au anunțat că „Mihail Gorbaciov este obosit și trebuie să se odihnească.” 

Cu toate acestea, și în ciuda faptului că Rusia trecea printr-o perioadă economică dezastruoasă, Mihail Gorbaciov a beneficiat de suportul populației care a ieșit imediat pe străzile Moscovei și s-a angajat hărțuirea forțelor de ordine. Mai mult decât atât, soldații au refuzat să respecte ordinele primite de la vârful ierarhiei și la fel s-a întâmplat și în interiorul serviciilor secrete.

Puciul din August 1991 - Moscova

Puciul din August 1991 – Moscova

Lipsa unui consens al structurilor de forță precum și intervenția grupului de rezistență coordonat de Boris Elțân a condus in final la înfrângerea puciului. În aceste condții, Elțân a pus mâna pe putere în Rusia, partidul comunist a fost interzis iar Gorbaciov obligat să demisioneze. Această mișcare neinspirată, venită chiar din interiorul partidului comunist, a grăbit prăbușirea URSS.

Boris Elțân (viitorul președinte al Rusiei) acoperit de agenții de securitate cu genți scut antiglonțț

Boris Elțân (viitorul președinte al Rusiei) protejat de agenții de securitate cu genți-scut antiglonț

Uniunea Sovietică și-a încetat existența împreună cu toate minsiterele sale pe 25 Decembrie 1991, atunci când steagul roșu a fost coborât de pe clădirea Kremlinului. Din punct de vedere juridic, desfințarea Uniunii Sovietice s-a produs prin Acordul de la Beloveja, semnat de cei doi șefi de stat, ai Rusiei și Ucrainei, Elțân și Leonid Kravciuk, precum și de președitele Consiliului Suprem al Belarusiei, Stanislav Șușkevici.

Instinctul de conservare – Continuitatea KGB-ului după 1991

Din pricina puciului din 1991, și mai apoi a desfințării Uniunii Sovietice, statele din Vest și din Est au mizat pe o Rusie tot mai slabă dar s-a dovedid că erau foarte departe de adevăr. Chiar dacă la nivel politic Rusia a trecut prin transformări destul de ample, în perioada 1989-1991, structurile ei speciale, active zeci de ani pe spațiul vestic și est-european, au continuat să-și facă la fel de bine treaba.

„Necesitatea contraspionajului (CI) este incontestabilă. Sfârșitul războiului rece n-a însemnat și dispăriția amenințărilor din partea fostei Uniuni Sovietice. Serviciul de informații externe al noii Rusii Democrate, Sluzhba James M. OlsonVneshney Razvedki Rossii (SVRR) a rămas activ împotriva noastră. SVRR a reușit să preia rețeaua predecesorului său KGB, în 1991, iar coordonarea pe mai departe a agentului dublu Aldrich Ames constituie o bună dovadă în sensul acesta. SVRR-ul este serviciul care l-a manevrat împotriva noastră și pe ofițerul CIA, Harold James Nicholson din 1994 până în 1996. Tot SVRR-ul a tras sforile agentului special al FBI, Earl Pitts așa cum avea să se constate tot în 1996 în momentul arestării sale pentru spionaj. Acest serviciu a reușit în 1996 să planteze aparatură de ascultare într-o sală de conferințe a Departamentului de Stat din Washington și tot SVRR l-a pilotat pe Robert Hanssen, agent special al FBI, chestiune demonstrată în Februarie 2001 la arestarea acestuia pentru spionaj.” – James M. Olson, 08.05.2007, fost membru al Directoratului pentru Operațiuni al Agenției Centrale de Informații (CIA).

Fondarea GazProm

Explicația oferită de James Olson este mai multe decât veridică. Fostele rețele au fost preluate de la KGB de noile servicii ale Rusiei democrate iar structurile speciale ruse au reușit să-și impună la vârful statului unul de-al lor, pe Vladimir Putin.

reședintele Alexey Miller și Președintele Rusiei Vladimir Putin

2015 – Președintele Gazprom, Alexey Miller și Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin

Dar poate cea mai bună dovadă a continuității o reprezintă fondarea în 1989 a Gazprom, actualul furnizor de gaz al Europei.

La inițiativa lui Victor Cernomîrdin, fost ministru al industriei gazelor, Consiliul de Miniștri al URSS (care nu mai avea de trăit decât doi ani) a aprobat în 1989 transformarea ministerului gazelor în companie privată. Așa a luat ființă concernul Gazprom. Modelul ales atunci de Cernomîrdin a fost ENI (Ente Nazionale Idrocarburi), compania din domeniul energiei aflată în proprietatea statului italian.

După ce Uniunea Sovietică și-a încetat existența, Gazprom a fost unealta prin care Rusia și-a menținut influența economică asupra fostelor state sovietice și a Europei. Gazprom exploata atunci 800 de Miliarde de metri cubi de gaz pe an și ocupa primul loc în lume la capitolul extracție, avea o rețea de conducte de gaz cu o lungime de 160 de mii de kilometri, poseda 350 de kilometri de stații de compresoare, 270 de instalații de exploatare, de pregătire a gazului, câteva mii de sonde de foraj și zeci de zăcăminte subterane, o treime din locurile de proveniență a gazului și o pătrime din puterea stațiilor de pompare. Și, spre deosebire de Uniunea Sovietică și de oricare alt minister, Gazprom a continuat să existe…

Un gând despre ”Capul contraspionajului – Atunci când nimic nu este întâmplător

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s