Amiralul TOGO, părintele marinei japoneze

În noaptea de 8 spre 9 Februarie 1904 torpilele lan­sate de vasele japoneze distrugeau flota rusă în apele de la Port-Arthur. Semnalul războiului era dat! Trupele japoneze pă­trundeau în Coreea. La 2 Ianuarie 1905, după 2 luni de asediu, apărat vitejește de Kondratenko, Port-Arthur își deschidea porțile generalului Maresuke Nogi. La 27 Mai, al aceluiași an, avea loc “bătălia din Marea Japo­niei” : flota japoneză condusă de Amiralul Togo, dis­trugea completamente escadrele rusești ale amiralului Rojestvenski.

Iată începutul și sfârșitul războiului ruso-japonez despre care se vorbea atât de mult la începutul secolului 20. Din țara “soarelui răsare” și a gingașelor crizanteme, un popor mândru și viteaz se ridică la orizontul lumi­nos al propășirii: era poporul japonez.

Navele de luptă rusești la Port Arthur înainte de atacul japonezilor

Navele de luptă rusești la Port Arthur înainte de atacul japonezilor

Contele Jamagata, Generalul Nogi şi Amiralul Togo sunt cele trei figuri culminante ale renașterii japoneze care și-au condus țara și neamul pe drumul nemuritor al gloriei.

Mareșal-Amiralul Togo Heihachiro s-a născut în 1848 la Kago-Shima, în insula Kiu. MaiTōgō_Heihachirō întâi elev al școlii navale din Haikagurio, el pleacă apoi în Anglia să-şi completeze studiile. Anglia “regina mărilor” a fost întotdeauna sfera luminoasă spre care tindeau toți adepții albastrului ne­sfârşit al oceanului… Iată-l pe viitorul comandant al ma­rinei japoneze, un elev harnic înzestrat cu un rar spi­rit de observație și pătrundere, interesându-se cu dea-mănuntul de crucișătoarele și mai ales de torpiloarele engleze, care erau atunci într-o stare de per­fecționare, studiind cu atenție planurile de lupte navale.

Experiențele făcute în largul portului Newport de marina americană asupra vizibilității torpiloarelor, în bătaia luminii unui reflector (800 metri), precum și con­struirea de către uzinele Jarrow din Anglia a unui tor­pilor din aluminiu (94% Al și 6% Cu) lung de 20 m și lat de 3 m. (viteză 20 ½ noduri) preocupau mult cercu­rile navale din lumea întreagă.

Marea experiență căpătată aici, alături de capacita­tea sa intelectuală și spiritul militar, l-au făcut ca, odată întors în patrie să înainteze repede în grad. Era tocmai epoca în care interesele de ordin politic și economic ale Japoniei, ba chiar ale Rusiei și Angliei, se izbeau de cele ale Chinei.

În 1884, cearta dintre Japonia și China pentru Co­reea se sfârșise prin bună înțelegere. Acum însă, în 1894, cearta se reaprinse din nou și tot din cauza Coreei, acest “măr al discordiei”.

Generalul Maresuke Nogi alături de staff-ul său, învingătorii de la Port-Arthur

În 1876 comerțul japonez deschidea străinătății trei mari porturi: Gen-San și Fu-San în Marea Japoniei și Nin-San în Marea Gal­benă, lângă Seul. Industria din Nagasaki  găsea aci un bun debușeu.

Revoluția din China folosită ca pretext de către japonezi

În Iulie 1894, izbucnește în China, în provincia Tien-La-To, o revoluție, în timpul puternicului Li Hung-chang. În câteva zile, patru din cele opt provincii ale Coreei erau în stăpânirea răsculaților. Pretextul răz­boiului căutat de Japonia era găsit: protecția supușilor ei aflați pe teritoriul chinez. 9000 de soldați japonezi sunt debarcați la Tchemolpo și îndreptați spre Seul.

China trimite atunci în Coreea o escadră cu trupe de debarcare condusă de amiralul Ting. O altă flotă de canoniere este trimisă din fundul golfului Petchili, de la Taku, în timp ce escadrele chineze de la Pei-Yang şi Fu-Ceu, Canton și Shanghai se pregătesc de luptă.

La 27 Iulie, flota japoneză torpilează pe coasta Co­reei vasul chinez Kowshung care transporta 1500 oameni. Dintre aceștia numai 40 au fost salvați de canoniera franceză “Le Lion” care se afla întâmplător în zona atacului.

După cum am mai spus, interesele altor mari puteri veneau să complice situația dificilă în care se zbătea Extremul Orient. Rusia, al cărei port din Kamceatka, Petropavlovsk nu oferea vaselor sale un adăpost sigur din cauza ghețurilor polare, căuta acum un drum liber în Pa­cific și Marea Japoniei. Anglia, pe de altă parte, veșnic în căutare de puncte strategice pusese ochii pe mica insulă Port-Hamilton.

Ito Hirobumi

Ito Hirobumi

Condusă de oameni capabili, precum contele Saigo, ministrul marinei, forța navală militară a Japoniei din acea vreme era una de temut. Afirmată în ziua de Luni, 17 Septembrie 1894, când la orele 11 dimineața amiralul nipon Ito Hirobumi (asasinat în 1905 la Harbin în Manciuria) distrugea escadrele chineze de pe fluviul Yalu, marina japoneză progresa uimitor de re­pede. Dacă în organizarea armatei de uscat ea a inițiat pe cea a Franței și de la 1870 pe cea a Germaniei, în schimb la alcătuirea marinei militare s-a folosit de An­glia, școala din totdeauna a artei lui Neptun.

Șantierele navale ale Angliei, Franței și Germaniei lucrau febril la înarmarea Japoniei cu crucișătoare, cuirasate și torpiloare moderne.

“Matsushima” vasul amiral al bătăliilor navale, de 4000 tone și 5400 C.V. dezvolta 16 noduri fiind înarmat ca tunuri Krupp și Carnet, iar „Naniwa-Kan” un crucișător de 3650 tone, cu 7500 C.V. și 19 no­duri, e vasul de pe care Amiralul Togo (atunci numai că­pitan) a reușit să scufunde cargobotul chinez „Kan-Cing.”

Nava japoneză Matsushima - 1896

Nava japoneză Matsushima – 1896

Aceastea sunt împrejurările în care apare pe planul acțiunii, amiralul Togo Heihachiro. Greutățile erau mari, dar nu de neînvins, căci, după cum spune amiralul american David Farragut: “cea mai bună protecție împotriva armamentului inamic, este focul bine dirijat al propriilor noastre tunuri”, adânca chibzuință conduce omul la rezolvarea celor mai grele probleme.

La terminarea războiului, căpitanul Togo a fost ridicat la gradul de Contra-Amiral, iar în 1900 e numit comandan­tul escadrei permanente însărcinate cu apărarea coaste­lor Chinei. La scurt timp după aceasta, el este chemat la conducerea portului Maizuru, unul din cele mai mari arsenale de construcții și întreținere de care dispunea marina japoneză în acele timpuri.

Răz­boiul ruso-japonez

Alte evenimente și mai grele veneau însă să pună oarecum la încercare destoinicia amiralului Togo: Răz­boiul ruso-japonez. Cauza era Manciuria de data aceasta, pe care Rusia dorea s-o anexeze. Era de altfel inevitabil faptul că acum, când două mari puteri își disputau în­tâietatea în apele Pacificului, interesele lor opuse să nu aprindă scânteia războiului.

SC79643

După acea memorabilă noapte de 8 spre 9 Februarie în care Japonia, fără nici o declarație de război a nimicit flota rusă la Port-Ar­thur, după faimosul “blocus” al amiralului Togo, urma bătălia de la Mukden (6-10 Martie 1905), și în fine, cea mai mare luptă navală din Extremul Orient: la 27 Mai, 1905 Amiralul Togo Heihachiro distrugea la Tsushima puternica flotă rusă a lui Rojestvenski.

Data de 27 Mai 1905 a însemnat pentru marina ja­poneză ceea ce 3 Iulie 1898 – atunci când amiralii americani Lampson și Lelley înfrângeau deplin la Santiago de Cuba forța navală spaniolă – a însemnat pentru ma­rina Statelor Unite.

Tsushima și “bătălia din Marea Japoniei” rămâne punctul culminait al glorioasei cariere a amiralului Togo, iată victoria pentru promovarea forței navale japoneze. Din acest moment amiralul Togo a fost considerat pe drept cuvânt “părintele marinei japoneze.”

În anul 1934, amiralul Togo Heihachiro a închis ochii pentru totdeauna. Numele său a fost înscris cu litere de aur în Pantheon-ul gloriei japoneze… De atunci au trecut 83 de ani iar Japonia dispune azi de una din cele mai puternice flote navale de război, după Anglia și Statele Unite.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s