ISTORIA „SALVAMAR” DE LA REGELE CAROL al II-lea LA GHEORGHE OANCEA

Civilizaţia a înfrânt în om egoismul primitiv, infiltrându-i sentimentele de esenţă superioară așa cum sunt mila, caritatea sau spiritul de sacrificiu, care nu-i mai îngăduie să privească cu nepăsare la suferinţele semenilor săi. Aceste admirabile sentimente umane au dat naştere la nenumărate instituţiuni de asistență socială, cărora atâţia oameni se dedică cu adevărată pasiune, contribuind cu munca, cu averea şi de multe ori chiar cu viaţa.

Astfel de instituţiuni sunt şi societăţile de salvare a naufragiaţilor și în general a celor aflați în primejdie pe mare. În toate statele civilizate, oamenii cu suflet generos s-au gândit și la acei bieți marinari, călători, turiști, care în lupta cu marea perfidă, se găseau adesea lipsiți de orice posibilitate de salvare. Fără a mai discuta despre naufragiile care se întâmplau în largul mărilor și oceanelor și de care uneori nici măcar nu se mai afla ceva, nenumărate tragedii s-au desfășurau chiar pe coastă, sub ochii celor de la țărm – părinți, soții și copii – care asistau îngroziți și neputincioși cum apropiații li se sfârșeau într-o groaznică agonie fără nici o posibilitate de salvare.

Cu sufletele îndurerare de aceste drame, nenumărate pe vremuri, oameni caritabili și devotați binelui s-au decis să întreprindă organizarea unor mijloace de salvare a celor aflați în pericol pe apă. Cinstea acestei generoase initiative revine în istorie Regatului Unit al Marii Britanii. În scurt timp însă, acest frumos exemplu a fost urmat și de alte state occidentale, iar azi nici o civilizație din lume nu mai este lipsită de societăți de asistență și salvare a naufragiaților.

1842 – Royal National Lifeboat Institution

Generoasa iniţiativă de a crea o “societate de salvare a naufragiaţilor” revine Marii Britanii. În majoritatea cazurilor, aceste organizații de salvare au luat ființă datorită inițiativei private și contribuțiilor particulare. Și la acest capitol exemplul străluit l-au dat tot englezii prin „Royal National Lifeboat Institution” fondată pe 4 Martie 1824 sub înaltul patronaj al Regelui George al IV-lea.

Pretutindeni în lume, în fruntea acestor organizaţii se găsesc persoanele cele mai de seamă. În Franţa de exemplu, Preşedintele Republicii prezida onorific „Société centrale de sauvetage des naufragés” înființată, după englezi, în 1865, şi tot aşa în celelalte ţări. Prin natura obiectului lor de activitate aceste organizaţii de salvare a naufragiaţilor au un caracter de asistenţă internaţională servind naufragiaţii tuturor naţionalităţilor.

Royal National Lifeboat Institution - 1888

Royal National Lifeboat Institution – 1888

Știința și oamenii cu experiența mării au reușit a realiza diverse instrumente speciale pentru operațiuni de salvare și totodată acele minunate bărci de salvare, ne-scufundabile și ne-răsturnabile pe care englezii le-au botezat „life-boats” (bărcile vieții). De-a lungul coastelor cu conformații periculoase, și unde activitatea maritimă este mai intensă, s-au înființat așa zisele „Stațiuni de Salvare“ prevăzute cu ambarcațiuni și alte instrumente speciale necesare salvării. Grație acestor dotări, naufragiile în apropierea coastei n-au mai avut întotdeauna un deznodământ tragic ca pe vremuri, și multe vieți au fost salvate.

Royal National Lifeboat Institution (RNLI)

Royal National Lifeboat Institution (RNLI)

La nivelul anului 1935 în Anglia se înregistrau 62.000 de naufragiați salvați, în Franța peste 30.000, la fel în celelalte țări, mii și zeci de mii de oameni aflați în pericol au scăpat cu viață datorită acestor organizații.

Majestatea Sa Regele Carol II primul “SALVAMAR” al României

Ei bine, la începutul secolului 20 această asistență devine considerată expresia unei înalte aspirații pentru toate statele civilizate. Conferința internațională de la Geneva din 1928 avea să constate cu satisfacție că aproape toate națiunile maritime își îndepliniseră deja această obligație de sublim umanitarism. România, care aderase deja la protocolul de la Geneva nu-și îndeplinise încă această datorie până în anul 1933. Majestatea Sa Regele Carol II, constatând defecțiunea țării noastre de la îndeplinirea unei datorii internaționale atât de importante, a decis să se implice personal pentru grabnica realizare a unei organizații românești de salvare a naufragiaților.

Majestatea Sa Regele Carol al II-lea al României

Majestatea Sa Regele Carol al II-lea al României – Ziua Marinei, 1938

Și astfel, la 14 Iunie 1933, sub președenția Majestății Sale a luat ființă “Societatea de Salvare a Naufragiaților în Apele Teritoriale Române” sau “SALVAMAR”

Inițiativa Regală a găsit rapid înțelegerea și concursul guvernelor și a parlamentelor de atunci care au votat legi speciale în favoarea societăţii “SALVAMAR”; din partea Ministerului Marinei, Comandamentului Marinei Regale (fosta Marină de Război), Municipiul Constanța prin Primărie, și cel mai important din partea Guvernatorului Băncii Naționale care i-a pus la dispoziție o clădire pentru sediul central și o subvenție anuală, șeful băncii centrale acceptând totodată și demnitatea de Prim Vice-Președinte al organizației de salvare.

Majestatea Sa Regele Carol al II-lea al României si Guvernatorul BNR Mitiță Constantinescu

Astfel, în 1935, la un an și jumătate de la fondare societății, conducerea “SALVAMAR” era asigurată de: Majestatea Sa Regele Carol al II-lea al României – Președinte, Guvernatorul BNR Mitiță (Dumitru) Constantinescu – Vice-Președintele al Comitetului de Direcțiune, Contra-amiral Nicolae Păiș – Administrator delegat, Căpitan-Comandor Octav Nedelcu – Director, Avocat Cazacu Gheorghe – Șeful Contenciosului, Văleanu Gheorghe – Șeful Stațiunii de Salvare Constanța.

1937 – Investiția în „SALVAMAR” s-a ridicat la 60 milioane lei

Pentru buna așezare a acestei societăți au fost efectuate mai multe studii și analize care au scos la lumină o situație îngrijorătoare. În perioada 1921 – 1937 de-a lungul coastei Mării Negre avuseseră loc 33 de sinistre marine: 10 la Midia-Constanța, 12 la Constanța-Tuzla, 6 Tuzla-Mangalia, 3 Mangalia-Caliacra și 4 la Caliacra-Balcic. Se constatate și faptul că, de la Midia până la Gura Nistrului nu se raportaseră naufragii sau eșuări, în schimb, această regiune bogată în pescuit înregistra periodic nenumărate victime printre pescari.

Delta Dunării - punctul piscicol "Mila 23"

Delta Dunării – punctul piscicol „Mila 23”

Nu trebuie ignorat nici faptul că, litoralul de atunci al României era cu mult mai întins față de cel actual. În perioada interbelică, România Mare avea un litoral de 412 km între Bugaz (la ieșirea în mare a limanului Nistrului, azi în Ucraina) și Ecrina (azi Kranevo, Bulgaria, la nord de Varna), cuprinzând coasta Bugeacului și cea a Cadrilaterului, precum și Insula Șerpilor.

În aceste condiții s-a constat necesitatea unei investiții de circa 60 milioane lei, și un buget anual de 10 milioane pentru cheltuieli, pentru organizarea întregului sistem de salvare.

1934-1938 – Primele Stațiuni de Salvare de pe litoralul Mării Negre

Încă de la începuturi „SALVAMAR” a fost gândită să asigure atât salvarea ambarcațiunilor aflate în pericol și a echipajelor ce le deserveau, dar și a oamenilor care vizitau plajele coastei Mării Negre în apele teritoriale române.  Și pentru aceasta au fost organizate mai multe stațiuni de salvare cu posturi fixe, primele în 1934 la Mamaia (în dreptul hotelului REX), pe plaja Modern din Constanța, la Eforie și Mangalia.

Dezvoltarea a continuat în 1935 cu alte trei stațiuni de salvare inaugurate la Balcic, Carmen-Sylva și Siutghiol, iar în 1938, încă un post a fost deschis la Budachi (în prezent Regiunea Odesa, Ucraina).

Stațiunea Mamaia în perioada interbelică

Stațiunea Mamaia în perioada interbelică

Fiecare post cuprindea o cabană din lemn demontabilă, o barcă de salvare, aparate medicale (pulmo-oxigenator, pulmo-ventilator Spengler) și medicamente, 2 marinari și un asistent medical.

1935 – Prima bază nautică din România a aparținut „SALVAMAR”

Una dintre primele măsuri adoptate pentru mărirea veniturilor „SALVAMAR” o reprezintă organizare, în 1935, pe malul lacului Siutghiol, pe un teren de 40.000 de metri pus la dispoziție de Primăria Constanța, a unei baze nautice.

Baza "SALVAMAR" - Casa Vapor - 1936

Baza „SALVAMAR” – „Casa Vapor” – 1937

Dotată cu o clădire proprie care adăpostea diverse ambarcațiuni de agrement, șalupe și motoare, un teren de sport și bazin de înot, baza urma să fie exploatată doar în beneficiul „SALVAMAR”, aceasta devenind și prima stațiune de promovare a sporturilor nautice din țara noastră.

Caca Vapor

Cu această ocazie este construită pe malul lacului „Casa Bărcilor” sau „Casa Vapor” opera art deco a arhitectului Ioan Căpșuneanu. Clădire unicat în Est-ul Europei ce reproducea fidel forma unui pachebot, Casa Vapor a găzduit clubul de yachting, sediul SALVAMAR, un restaurant și un cazino.

1936 – Primele ambarcațiuni de salvare și remorcaj

Prima ambarcațiune de salvare intrată în dotarea societății „SALVAMAR” în Octombrie 1936 a fost șalupa „PESCĂRUŞ” construită de șantierele „Friedrich Lürssen” din suburbiile Bremenului. Corpul era din lemn, avea o lungime de 10,2 m, un motor de 50 CP şi putea atinge o viteză de 8 Nd.

Șalupa de salvare "PESCĂRUȘUL"

Șalupa de salvare „PESCĂRUȘ” (edit. & color: Dragoș Ionescu)

După încă un an, în Octombrie 1937, este achiziționată și șalupa „ALBATROS”, construită în șantierele „August Pohl” din Hamburg, dar cu corp din oțel, lungime 15 m și două motoare a câte 90 CP care dezvoltau o viteză de 10 Nd.

Șalupa de salvare "ALBATROS"

Șalupa de salvare „ALBATROS” (edit. & color: Dragoș Ionescu)

1937 – Piatra de temelie a Portului Turistic „TOMIS”

Începuturile “SALVAMAR” coincid și cu demararea lucrărilor de îndiguire la „Capul Constanța” realizate de municipalitate începând cu 1936, în vederea consolidării malurilor orașului dar și pentru construirea primului port de yachting din țara noastră. Astfel, la 15 August 1937, în nisipul auriu al Capului Constanța a fost ancorată prima piatră din temelia viitorului Port Tomis, încadrat între golful situat la Nord de “Hotel Carol I” (azi Comandamentul Marinei Militare) și până în dreptul digului plajei Modern.

1937 – Noile stațiuni de salvare ale „SALVAMAR”

Tot în această perioadă marcată de importante realizări, în urma analizei riguroase, Comitetul de Direcție al “SALVAMAR” a stabilit organizarea unor noi stațiuni de salvare cu șalupe în următoarele puncte strategice: Balcic sau Cavarna (azi în Bulgaria), Șabla (azi regiunea Dobrici, Bulgaria), Mangalia, Tuzla, Constanța, Gura Portiței, Sf. Gheorghe, Sulina, Vâlcov și Gura Nistrului (azi în Ucraina).

1938 – „Casa Marinarilor Salvatori” români

După aproape doi ani, la 8 Septembrie 1938, în incinta portului Constanța este construită „CASA MARINARILOR SALVATORI”, proiect al arhitectului Radu Dudescu – șef al Serviciului de Arhitectură și Tehnic al Băncii Naționale a României (BNR). Cu această ocazie mai intră în dotarea societății SALVAMAR o auto-camionetă austriacă „STEYR” cu 8 roți, pentru teren accidentat, care servea la operațiunile de salvare de la uscat și la transportul salvaților.

CASA-MARINARILOR-SALVATORI-INTRAREA-PRINCIPALA

Prima clădire a „SALVAMAR”  sau „Casa Marinarilor Salvatori” români

Sfeștania acestui deosebit așezământ a fost desăvârșită de Arhimandritul Galaction Cordun în prezența personalului și a comitetului de conducere.

Arhimandritul Galaction Cordun - Casa Marinarilor Salvatori Romani - SALVAMAR

Arhimandritul Galaction Cordun – „Casa Marinarilor Salvatori Români” – „SALVAMAR”

1939 – Specializarea operațiunilor “SALVAMAR”

Pentru că fondurile “SALVAMAR” provenite din taxele de salvare impuse vapoarelor care intrau în porturile românești puteau fi utilizate doar pentru salvarea naufragiaților de pe nave s-a stabilit ca administrațiile locale să asigure cheltuielile necesare funcționării posturilor de salvare de pe plaje. Puse în fața acestei decizii, anumite primării au refuzat să achite cheltuielile iar “SALVAMAR” a fost nevoită să-și restrângă activitățile.

În aceste condiții, la nivelul anului 1939, pe plajele de pe litoralul românesc se mai găseau funcționale doar trei posturi de salvare: în Mamaia în dreptul Hotelului REX, în Constanța pe plaja Modern și unul la Balcic. Totuși, din ordinul Ministerului Sănătății la nivelul anului 1939 administrațiile comunale au fost obligate să-și organizeze fiecare câte un punct de salvare și prim ajutor unde să asigure serviciile medicale și de ajutor necesare. Așa au fost reînființate stațiunile de salvare de la Balcic, Mangalia, Carmen-Sylva și Burgas.

Anul 1939 devine astfel momentul în care “SALVAMAR” își atinge primul prag al maturității prin separarea serviciilor sale specializate: salvarea persoanelor aflate în pericol de înec, cu acordarea de asistență medicală direct pe plaje, și un grup de intervenții, salvare și remorcaj pentru vapoarele și echipajele aflate în pericol în apele teritoriale ale României.

1933-1946 – Salvatorii români la concurență cu britanicii în Marea Neagră

După ce în intervalul 1936-1937 sunt achiziționate cele două șalupe de salvare, și-n mod special după organizarea grupului de salvare navală, “SALVAMAR” s-a aflat la concurență în Marea Neagră cu alte două societăți private specializate tot în salvări. În paralel cu “SALVAMAR” în perioada amintită, pe litoralul românesc salvarea era asigurată de compania engleză “THE OCEAN SALVAGE AND TOWAGE Co” Ltd., cu sediul la Londra.

John Emlyn-Jones - “THE OCEAN SALVAGE AND TOWAGE Co” Ltd.

John Emlyn-Jones – “THE OCEAN SALVAGE AND TOWAGE Co” Ltd.

Această societate despre care se spune că avea rădăcini turcești a fost deținută (cel puțin în perioada 1920-1930) de cetățeanul britanic Potter, J. Wilson, iar în etapa 1920-1931 s-a aflat în administrarea armatorului englez John Emlyn-Jones – fost membru al Parlamentului Britanic, reprezentant al circumscripției electorale North Dorset (1922 – 1924). Dar istoria acestei societăți şi a operațiunilor sale la Marea Neagră datează se pare încă din perioada Imperiului Otoman.

Înscrisuri din perioada respectivă relevă existența unor contracte prin care Imperiul Otoman şi ulterior Turcia a angajat în două etape distincte 1883-1915 şi 1920-1923 companiile britanice “KILCHER & WALKERS” şi “THE OCEAN SALVAGE AND TOWAGE Co” pentru asigurarea serviciilor de salvare a vieții pe mare. Din anul 1926 firmelor străine le-a fost interzis să mai realizeze astfel de servicii în Turcia dar companiei “THE OCEAN SALVAGE” i-a fost prelungit contractul de operare pentru încă 3 ani de această dată sub comanda Amiralului Vasif Pașa.

Remorcherul britanic KING LEARpngÎn Iunie 1930 englezii au fost obligați totuși să cedeze afacerea în favoarea turcilor. Din acel moment salvările au fost realizate de compania “Türk Gemi Kurtarma” cu sediul la Istanbul însă unele nave au rămas în continuare sub pavilion englez.

Remorcherul britanic "LA NINA"

Remorcherul britanic „LA NINA”

Cert este că, la începutul anilor ’30, compania britanică “THE OCEAN SALVAGE AND TOWAGE Co” încă dispunea în apele noastre teritoriale de următoarele 3 nave: “CLEOPATRA III”, “LA NINA” şi “KING LEAR” pe ultima fiind angajat chiar un comandant român, comandantul de cursă lungă Mihai Căciuleanu.

1940 – 1946 – “SALVAMAR” în vreme de RĂZBOI și PACE

Izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial a impus comasarea tuturor efectivelor materiale și umane din subordinea Marinei în vederea îndeplinirii sarcinilor de luptă la care se angajase țara noastră. În aceste condiții resursele “SALVAMAR” au fost utilizate pentru îndeplinirea misiunilor de salvare în raza Portului Constanța și pe linia litoralului, precum și în alte operațiuni specifice domeniului maritim ordonate de Comandamentul Marinei.  

Faleza CAZINO Constanța

În perioada războiului, fostul Guvernator al BNR și concomitent Vice-Președintele “SALVAMAR”, Mitița (Dumitru) Constantinescu, ajuns deja la vârsta de 51 de ani, grav rănit în August 1916 (în timpul Primului Război Mondial) s-a retras împreună cu soția pe proprietățile familie de la Snagov și Pucioasa. În schimb, administratorul “SALVAMAR”, Contra-Amiralul Nicolae Păiș a fost numit în 1940 în funcția de subsecretar de stat la Ministerul Aerului și Marinei, iar în perioada 1941-1943 a ocupat poziția de subsecretar de Stat la Ministerul Apărării Naționale pentru Marină.

SALVAMAR-ROMANIA.png

Demn de remarcat este şi faptul că, la finalul războiului, Mitiţă Constantinescu care era un apropiat al Regelui Carol al II-lea, a făcut parte, în 1946, din delegaţia română prezentă la negocierile “Conferinţei de Pace” de la Paris.

1954 – Apariția RM “101” Salvatorul de Suflete

După terminarea războiului societatea britanică “THE OCEAN SALVAGE” îşi retrage toate navele de la noi, iar salvarea este asigurată mai departe de cele două şalupe ale părţii române „PESCĂRUŞ” și „ALBATROS”. În scurt timp, sporirea tonajului navelor a impus construirea unor ambarcațiuni mai mari şi mai puternice ce aveau să asigure salvarea pe litoralul românesc. S-a impus totodată separarea definitivă a serviciilor de asistență și salvare de pe plajele litoralului românesc de cele de salvare navală și remorcaj în largul mării.

Remorcherul maritim militar “101”

Remorcherul maritim militar “101”

Astfel, pe data de 09 septembrie 1954, intră în dotarea Marinei Militare române remorcherul maritim militar “101” (RM 101) de 1200 CP, creaţie a Şantierului Naval Galaţi, remorcher ce avea să asigure pentru mulţi ani salvarea în apele noastre teritoriale. Această navă foarte modern la acel moment era specializată în remorcajul navelor în mare largă şi în radă, apărarea antiaeriană proprie şi a convoaielor, spargerea gheţii pe mare, în radă şi pe Dunărea maritimă, precum și în stingerea incendiilor şi scoaterea apei din navele avariate.

Comandant-Grup-Salvare-Mircea-Ionescu

Comandant Grup Salvare Mircea Ionescu

Comandant al navei RM „101” a fost numit Cpt. lt. Mircea Ionescu, iar echipajul de cadre, format din ofiţeri şi maiştri militari, competent şi cu multă experienţă era alcătuit din următorii: în funcţia de şef mecanic a fost numit M.M.pr. Nicolae Guliman, Şef R.T.G. maistru militar principal Eremia Ţîrcă iar Şef de echipaj M.M.Cl. IV Constantin Stamate.

Echipajul RM 101 - arhiva familiei Ionescu

Echipajul RM 101 – arhiva familiei Ionescu

1955 – 1970 Eroica epopee a marinarilor salvatori era abia la început

După nici trei luni de instruire a echipajului, în seara zilei de 13 noiembrie 1955, la Grupul de Salvare se primeşte semnal de ajutor iar RM-ul face pregătirile de plecare. Aşa avea să înceapă istoria echipajului ce, cu o dăruire de nedescris, a consemnat în paginile bărbăţiei înaltul profesionalism al marinarilor români.

Semnalul de ajutor fusese dat de nava românească “ARDEAL” care, după ieşirea din strâmtoarea Bosfor, luase drum Nord spre Constanţa. După ce parcurge 25 Mm axul portelice se rupe şi pierde elicea iar vaporul rămâne în voia valurilor. Nu după mult timp însă este găsită de nava de salvare şi remorcată pentru asigurarea primului ajutor la Varna, cel mai apropiat port, iar apoi la Constanţa.

Nava cargo "EVANGELIA" - Costinesti

Nava cargo „EVANGELIA” – Costinești

Au urmat și alte misiuni de salvare din cele mai riscante, la care salvatorii români și-au dovedit priceperea și devotamentul față de cei aflați în pericol pe apă, și merită amintite cel puțin următoarele:  În Februarie 1956 se intervine, pe o mare de gradul 7-8, pentru salvarea navei grecești „FLORINA”, a urmat iarna crâncenă a anului 1956 când salvatorii au dinamitat gheața Dunării pentru evacuarea locuitorilor satului Pisica (actualmente comuna Grindu, Tulcea), în 1957 salvarea navei românești “SULINA” și a cargo-ului iugoslav “SOCA”, în 1960 s-a intervenit pentru salvarea navei “LILIKA” sub pavilion elen care s-a izbit de “digul genovez” și a eșuat pe plaja comunei 2 Mai, ulterior, pe 2 Martie 1968 s-a intervenit pentru salvarea navei „Vishva Shanti”, cargo sub pavilion India, recuperată parțial după ce, din cauza firtunii a intrat în coliziune cu digul de larg al Portului Constanța și s-a rupt în două, și nu în ultimul rând pe 14-15 Octombrie 1968 s-a intervenit pentru salvarea navei „EVANGELIA”, cargo sub pavilion Grecia, eșuată intenționat de prorietar pe plaja din dreptul actualei stațiuni turistice Costinșeti.

În anul 1967 sunt lansate la apă în Șantierul Naval Oltenița două moderne nave de salvare, “VOINICUL” şi “VITEAZUL” care vor duce mai departe tradiția marinarilor salvatori români

Navele salvator “VOINICUL” şi “VITEAZUL”

Navele salvator “VOINICUL” şi “VITEAZUL”

1978 – 1995 Despre „tata Iarca” care și-a salvat echipajul la cârma Viteazului

Nici viața acestor două nave și a echipajelor care le-au deservit n-a fost cruțată de pericole și drame. În perioada 1978-1995 salvatorul VITEAZUL s-a aflat sub comanda lui ALEXANDRU IARCA sau “Tata Iarca” așa cum i-au spus marinarii care au navigat sub comanda sa. Tata Iarca a fost un marinar priceput iar alături de echipajul “de nebuni” de pe VITEAZUL a marcat impresionante victorii în lupta cu marea.

Alexandru Iarca sau "Tata Iraca"

Comandant Alexandru Iarca sau „Tata Iraca”

“Când am ajuns noi acolo, marinarii de pe Paris și You Xiu erau cățărați pe catargele navelor, cu vestele de salvare pe ei, apa mării era rece ca gheața, valurile pavau coverta, iar navele se scufundau sub ochii noștri și toți strigau disperați Help ! Help ! Când a văzut situația Tata Iarca ne-a spus: Băieți nu vreau să vă omor și pe voi !” declarația unui marinar punte de pe salvatorul „Viteazul”

Probabil cea mai cunoscută misiune da salvare și asistență la care a participat “VITEAZUL” s-a petrecut pe 4 Ianuarie 1995 atunci când s-a încercat salvarea echipajelor de pe navele „Paris” și „You Xiu.” Din cauza vremii nefavorabile, cu vânt extrem de puternic şi zăpadă viscolită, și a unor defecțiuni tehnice, cele două nave au fost împinse spre Digul de Nord al Portului Constanța. Semnalele de ajutor au fost trimise târziu, mult prea târziu pentru ca salvatorii să mai poată face ceva. Ajuns în zona sinistrului, comandantul Alexandru Iarca avea să trăiască o experiență care i-a schimbat total viață. Echipajele celor două nave au murit chiar sub ochii salvatorilor români. La scurt timp după această tragedie „Tata Iarca” s-a pensionat.

1944 – 2001 „SALVAMAR” de la comuniști la Republica Mazăre

După anul 1944, din pricina creșterii tonajului navelor dar și a dezvoltării turismului la Marea Neagră (stațiunea Mamaia în principal) serviciile „SALVAMAR” s-au extins pe două direcții: „SALVAMAR”-ul de litoral însărcinat cu asigurarea salvării acvatice în aproprierea plajelor, transportul și acordarea primului ajutor la uscat care a fost lăsat în grija autorităților locale din Constanța și “Grupului de Intervenții si Salvare Navală” al portului Constanța aflat în subordinea Marinei Militare, dotat încă din 1954 cu remorchere de salvare militare.

"SALVAMAR" pe litoralul românesc al Marii Negrea înainte de 1989

„SALVAMAR” pe litoralul românesc al Marii Negrea înainte de 1989

Așa cum mulți își mai amintesc încă, în perioada comunistă dotările „SALVAMAR” de pe plajele noastre au fost cel puțin precare: câteva lotci cu un om la bord și un colac de salvare. Situația a persistat și după 1990, proasta dotare și instruire a personalului SALVAMAR a transformat litoralul românesc într-un loc nesigur pentru scăldat sau sporturi nautice. În perioada 1990-2001 investițiile Primăriei Constanța în acest serviciu atât de important au fost aproape inexistente iar SALVAMAR s-a aflat în pragul desființării.

Marina Militară - uniforma din perioada RPR

Marina Militară – uniformă din perioada RPR

Venirea unui tânăr marinar pe fololiul de primar a schimbat însă destinul salvamarilor. După cum se cunoaște, Radu Mazăre este fost student al Academiei Navale și Institutului de Marină Civilă (IMC) din Constanța. În ciuda faptului că n-a fost tocmai un marinar disciplinat iar dragostea de uniformă l-a apucat mult mai tărziu (după ce a devenit primar) Radu Mazăre este un împătimit al mării și sporturilor nautice. Nu întâmplător acest sector de agrement a făcut încă de la debutul administrației Mazăre parte din strategia de dezvoltare a turismului la Constanța pusă în operă de fostul primar.

Primarul RADU MAZĂRE - sporturi nautice

Primarul Radu Mazăre – sporturi nautice

Imediat după câștigarea alegerilor din Iunie 2000, Radu Mazăre le-a cerut colaboratorilor săi apropiați să gândească și să pună în aplicare proiecte „care să se vadă.” Conștienți de faptul că în jurul stațiunii Mamaia gravitează interesele multor personaje importante din politica românească, că litoralul este vizitat anual de o mare masă electorală dar și de oportunitățile economice oferite, membri echipei tânărului primar au întocmit atunci o listă de priorități pentru zona turistică.

Radu-Mazare

Așa se face că, în mod excepțional și pentru prima dată de la Regele Carol II încoace „SALVAMAR” a redevenit o prioritate strategică pentru conducătorii destinelelor orașului de la malul mării.

Radu Ștefan Mzare - ZIua Marinei Romane foto Gelu Strâmboaia

Radu Ștefan Mzare – Ziua Marinei Române (foto: Gelu Strâmboaia, edit. Dragoș Ionescu)

Radu Mazăre și-a dorit ca „SALVAMAR” să presteze servicii de excepție pe plajele Constanței și stațiunii Mamaia precum în filmele americane. Ei bine, singurul om cu adevărat specializat pe această zonă și care făcea parte din „cercul” primarului Mazăre era afaceristul Gheorghe Oancea.

Gheorghe Oancea în tinerețe - imagini din arhiva familiei

Gheorghe Oancea în tinerețe – din arhiva familiei Oancea

Scafandru profesionist de înaltă clasă, deținător din 1984 al unui record național neegalat până azi la scufundări de mare adâncime, Gheorghe Oancea fondase în 1999 și prima asociație dedicată scafandrilor profesioniști din țara noastră. În jurul acestei asociații se adunaseră cei mai buni scafandri ai României proveniți în general de la Centrul de Scafandri al Forţelor Navale (instrument militar similar trupelor americane SEALs), pasionați ai mării care și-au dedicat viața acestui domeniu rezervat exclusiv indivizilor cu aptitudini fizice și psihice deosebite.

În aceste condții, spre finalul anului 2000 „Asociația Națională a Scafandrilor Profesioniști din România” (ANSPR) condusă de Gheorghe Oancea a început documentarea unui nou sistem de organizare pentru „SALVAMAR”, conceput pentru standarde moderne de dotare și performanță. Chiar și viitorul caiet de sarcini necesar licitației ce avea să urmeze în vedere atribuirii acestor servicii de către administrație a fost gândit tot de oamenii ANSPR, în condițiile în care la primăria Constanței funcționarii nu aveau nici cea mai vagă idee despre acest gen de activități.

"SALVAMAR" MAMAIA - după anul 2001

„SALVAMAR” MAMAIA – după anul 2001 – A.N.S.P.S.R

Cu sprijinul Consiliului Județean Constanța, pentru pregătirea noului sezon au fost achiziționate lotci noi de la Tulcea și bărci cu motor gonflabile rigide BRIG de la Brașov, precum și alte echipamente necesare de ultimă generație. Pentru prima dată după Război sunt construite puncte de observație și corturi de prim ajutor de-a lungul plajelor Constanței, viitorii salvamari fiind recrutați și pregătiți intensiv de foști instructori militari de la Centrul de Scafandri al Forțelor Navale așa cum doar pe vremea Regelui se mai întâmplase.

"SALVAMAR" MAMAIA

„SALVAMAR” MAMAIA – A.N.S.P.S.R

Turiștii care au vizitat plaja stațiunii Mamaia începând cu vara lui 2001 își amintesc cu siguranță saltul calitativ, achipele de salvamari dotate precum în serialul „Baywatch” și polițiștii locali pe ATV-uri care asigurau ordinea în stațiune.

Acesta a fost momentul de glorie absolută și apogeul „SALVAMAR” România raportat la întreaga sa istorie.

Un an mai târizu asociația lui Gheorghe Oancea adera cu drepturi depline la „Federația Mondială a Salvamarilor” (International Lifesaving Federation) motiv pentru care își schimbă și denumirea în „Asociația Națională a Scafandrilor Profesioniști și Salvamarilor din România” (A.N.S.P.S.R.). După încă un an, în Octombrie 2003, Gheorghe Oancea devine membru în Consiliul Director al International Life Saving Federation of Europe.

În aceste condiții, din anul 2001, serviciul de salvare pe plajă din stațiunea Mamaia asigurat de A.N.S.P.S.R. a dus la diminuarea cazurilor de înec până la ZERO în intervalul 2003 – 2005, chiar dacă numărul turiștilor a crescut semnificativ.

GHEORGHE OANCEA

GHEORGHE OANCEA

Din 2003, în baza unui contract comercial, serviciile SALVAMAR prestate de A.N.S.P.S.R. pe plajele din Mamaia sunt exstinse și la Aqua Magic – primul parc acvatic inaugurat în stațiunea Mamaia – condus atunci din poziția de director de Nicolae Nemirschi viitorul ministru al mediului. 

Un an mai târziu aici avea să se întâmple un groaznic accident: Într-o dimineața, chiar înainte de ora deschiderii, un tânăr salvamar, ignorând avertismentele și instructajul primit a executat o săritură direct în cap într-unul dintre bazinele 1,6m adâncime. Evenimentul s-a petrecut sub ochii colegilor săi care înțelegând greșeala acestuia au sărit imediat să-i acorde asistență. În urma săriturii tânărul și-a fracturat pe loc coloana vertabrală fiind scos din apă direct pe targă de către colegi și transportat la Spitalul de Urgență Constanța. Din păcate acesta a rămas paralizat de la gât în jos.

SALVAMAR - Aqua Magic Mamaia

Așa cum se explică și pe pagina web a asociației salvamarilor „încă de la început A.N.S.P.S.R. s-a confruntat cu un cadru legislativ și norme organizatorice și de dotare invechite.” Târziu, tocmai în anul 2007 serviciile de salvare acvatică au beneficiat de o lege nouă specializată în țara noastră. Este vorba despre Hotărârea Guvernului Nr. 1136 din 18 septembrie 2007 promovată de cabinetul Tăriceanu privind organizarea serviciilor de salvare acvatică – salvamar și a posturilor de prim ajutor pe plajă. Cu această ocazie s-a legiferat obligativitatea serviciilor tip „SALVAMAR” la nivel național acolo unde există plaje publice amenajate, parcuri acvatice, ștranduri, lacuri de agrement, porturi, precum și în Delta Dunării.

„Face cinste SALVAMAR-ul”

În Aprilie 2013 pe scena Casei de Cultură din Constanța, primarul Radu Mazăre anunța că va promova împreună cu artista Loreda Groza Boncea un imn al stațiunii Mamaia. Lansarea imnului s-a petrecut o lună mai târziu, pe 1 Mai 2013, într-un club din stațiunea Mamaia.

Radu-Mazare-Salvamar-Constanta

Radu Mazare Salvamar Constanța

Cu această ocazie Radu Mazare a apărut îmbrăcat într-un costum de SALVAMAR în dungi roșii și galbene, cu bretele, care aducea aminte de perioada anilor ’50, însoțit de cateva tinere animatoare care purtau costume de baie în aceleași culori. La scurt timp a fost lansat și vidoclipul piesei muzicaleViva Mamaia! filmat chiar pe plaja stațiunii constanțene. Producătorii au amenajat pe nisip o insuliţă artificială, o oază cu verdeaţă şi palmieri, iar la mal a fost acostată o lotcă a serviciului SALVAMAR.

Radu Mazare - SALVAMAR

După cum puteți înțelege acum, nu întâmplător serviciul „SALVAMAR” a fost utilizat și de această dată ca vector de imagine. Așa se întâmplase și la debutul administrației Mazăre, în 2001, atunci când SALVAMAR a făcut diferența „la vedere” între noua echipă a primăriei și cele anterioare.

Gheorghe Oancea – fondatorul noului „SALVAMAR”

Gheorghe Oancea a fost un scafandru de talie mondială, afacerist, un iubitor al mării și nu în ultimul rând un luptător. Destinul l-a adus la campioantul mondial de fotbal World Cup USA ’94” alături de Radu Mazăre (atunci ziarist și patron de presă) ce avea să ajungă primar al Constanței mulți ani mai târziu. Împreună cu Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu fondatorul noului „SALVAMAR” a pus bazele mai multor afaceri în Constanța.

Zeci de mii de turiști se cazează anual la hotelul de 4 stele „On Plnonge Jr.” din Mamaia pe sigla căruia se poate observa „silueta unui scafandru” fără să-i înțeleagă însă adevăratul tâlc. Mulți copii din Constanța vor mai merge de mână cu părinții lor la „Școala de Înot Gheorghe Oancea” fără să cunoască pasiunea acestui om cutezător pentru adâncurile neștiute ale apelor. 

On Plonge

În seara zilei de 16 Iunie 2013, la orele 19 şi 25 de minute, Gheorghe Oancea s-a prăbușit în holul unei policlinici particulare din Constanța, secerat de un necruțător infarct miocardic. Ajunsese acolo singur pe picioarele sale așa cum își croise drumul întreaga viață. Ne naștem singuri și murim la fel de singuri, și totuși, între noi și Dumnezeu mai exista poate un „SALVAMAR”…

Un gând despre ”ISTORIA „SALVAMAR” DE LA REGELE CAROL al II-lea LA GHEORGHE OANCEA

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s