Adevărul despre noi și hainele noastre ZARA, Massimo Dutti, H&M, BOSS și alte iluzii

Hainele au devenit pielea pe care ne-o alegem. Noi comunicăm prin vestimentație iar asta s-a văzut de-a lungul istoriei. Încă din cele mai vechi timpuri a existat mereu o „modă de curte.” Prin intermediul hainelor transmitem celorlalți informații despre noi. În trecut această lume a modei era definită printr-un cerc select de creații vestimentare iar tendințele lansate în cadrul unor evenimente cu adevărat speciale. În prezent „lumea modei” s-a reconfigurat într-un sistem de producție care urmărește doar profitul financiar și nimic altceva. 

Externalizarea producției sau Outsourcing-ul

Dacă la nivelul anului 1960 hainele care se vindeau pe piața din Statele Unite erau produse în proporție de 95% în fabrici americane, acum doar 3% din producție se mai află pe teritoriul american în timp ce diferența de 97% este complet externalizată. Aceste procente impresionante ne vorbesc despre magnitudinea fenomenului.

Cine produce totuși hainele?

Așa-numitele state în curs de dezvoltare: China, America de Sud, India, Bangladesh și Cambogia. Industria modei a devenit tot mai profitabilă pe măsură ce producția a fost transferată către aceste zone. Explicația este foarte simplă: costurile de producție au tot scăzut, în timp ce prețurile hainelor la raft au crescut permanent. Aceast model de business a dat naștere conceptului „Fast-Fashion” sau „moda care trece repede.”

Bangladesh - Fabrica de haine

Bangladesh – fabrica de confecții

Dacă în trecut aveam tendințe doar pentru cele 4 anotimpuri, acum moda se mișcă mai repede decât natura. În loc de 2 sau 4 sezoane, în prezent avem nu mai puțin de 52 pe an. Este cu adevărat o nebunie! Ceva nou apare în fiecare săptămână iar consumatorul este îndemnat să cumpere tot mai mult. Fenomenul este invenția „arhitecților” conceptului Fast-Fashion” și totul doar de dragul profitului… în rest trăim o imensă iluzie.

În esență, piața globală a ajuns la stadiul în care manopera este complet externalizată iar produsele care ajung la noi în magazine, manufacturate în zone precum Bangladesh sau Cambogia sunt atât de ieftine încât le putem arunca la gunoi după ce le purtăm de câteva ori. Aceasta este adevărata deifiniție aproducției globalizate.” 

După toate criteriile de analiză, topul primilor 5 retail-eri fast-fashion la nivel mondial este următorul: ZARA (INDITEX), GAP, H&M, Uniqlo și Forever 21

Invitat marți 2 August la emisiunea „În fața ta” la postul Digi24, ministrul român pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Ilan Laufer, a declarat că anumite multinaținonale vând în România mai scump cu 30% până la 50% față deprețurile practicate în alte state europene. Laufer a dat ca exemplu brand-ul de haine ZARA, prezent în țara noastră încă din Octombrie 2004:

ILAN-LAUFERMai scump decât în Spania în mod special, pentru că proprietarul acestui brand este Amancio Ortega și este spaniol și aplică o politică de discount a prețurilor. Prețurile pe care le găsiți astăzi pentru Zara și brand-urile din grupul lor, în Spania și Portugalia sunt cu 30% mai iefitne decât în toate țările din Europa. Dar brand-urile acestea sunt mai scumpe în România.” a declarat ministrul Ilan Laufer.

Adevărata istorie a hainelor ZARA

Prorietarul grupului INDITEX (conglomeratul economic care deține magazinel ZARA) este spaniolul Amancio Ortega Gaona, născut la 28 Martie 1936 (începutul războiului civil din Spania) în Busdongo de Arbas, un mic sat cu mai puțin de 100 de locuitori situat în regiunea nordică spaniolă León. Era cel mai tânăr dintre cei patru copii ai unei familii extrem de sărace. Când Amancio avea doar cățiva ani, familia Ortega s-a mutat în La Coruña, Galicia, acolo unde tatăl său își găsise ceva de muncă la gara orașului. Prima lor casă a fost una de stat, ce aparținea regiei spaniole a căilor ferate. Din pricina sărăciei, la vârsta de 14 ani Amancio a fost nevoit să părăsească sistemul de învățământ și să se angajeze ca ucenic la firma locală „Gala” unde a învățat să confecționeze haine lucrate manual.

Amancio-Ortega-Gaona-ZARA-INDITEX

Amancio Ortega Gaona acționar majoritar și fondator al INDITEX

Muncind de mic, Amancio a reușit să-ți satisfacă nevoile tinereții din proriul buzunar dar și să deprindă mai toate tainele croitoriei și afacerilor din domeniu confecțiilor. În jurul vârstei de 20 ani a înființat un fel de cooperativă specializată în textile care realiza prosoape de baie, perdele și lenjerie de pat. Aici lucrau cam toate văduvele și femeile singure din regiune.

După încă 7 ani, Amancio și-a transformat cooperativa în societate privată pe acțiuni sub denumirea „Confecciones GOA” S.A. (după inițialele numelui său), în asociere cu Rosalía Mera Goyenechea .

În cadrul firmei Amancio era responsabil de producție și design, fratele său mai mare Antonio conducea problemele comerciale iar Josefa (sora lui) se ocupa de contabilitate. După 3 ani, în 1966, Amancio și-a cerut în căsătorie asociata și astfel Rosalía Mera Goyenechea a devenit prima lui soție. Încercând să-și protejeze copiii, pe Sandra Ortega Mera și Marcos Ortega Mera, Amancio și-a ținut familia departe de zona publică. Ani de zile nimeni n-a știut mare lucru despre această familie de spanioli, până la inaugurarea primului magazin „ZARA” în anul 1975.

Primul magazin ZARA 1975

Primul magazin ZARA – 1975

Așa s-a născut brand-ul ZARA

Legenda spune că Amancio și-a dorit inițial ca magazinul să se numească „ZORBA”, după celebrul film „Zorba Grecul” – încă în vogă la momentul respectiv. Cu toate acestea, la două străzi distanță de locația viitorului magazin exista deja un bar cu numele „ZORBA.” Proprietarul localului i-a spus lui Amancio că două afaceri sub marca ZORBA în același oraș generează confuzie și l-a rugat să se gândească la un alt nume de brand. Pentru că avea deja matrițele pregătite pentru viitoarea reclamă, Amancio a inventat pe loc numele „ZARA” încerând astfel să folosească macar de 3  dintre cele 5 matrițe de litere comandate, litera „A” fiind realizată în dublu exemplar. Deci așa s-a născut brand-ul ZARA.

Timp de peste 20 ani Amancio a deschis magazin după magazin, și astfel „Confecciones GOA” a devenit un adevărat lanț comercial de fashion, la început pe teritoriul Spaniei iar ulterior și în alte state europene. Amancio devenise un om bogat și important pentru economia spaniolă dar totuși, așa cum avea să se observe ceva mai târziu, grupul INDITEX se afla abia la începuturi.

Implicat încă din 1981 într-o relație extraconjugală cu una dintre angajatele sale, Flora Pérez Marcote, în 1986 Amancio Ortega a divorțat de Rosalía Mera. Mai tânără cu 18 ani decât el, Flora i-a dăruit al treilea copil lui Amancio, o fată pe nume Marta născută în 1983. 

Marta Ortega Perez

Marta Ortega Perez

Listarea INDITEX pe Bursa de la Madrid

Momentul de cotitură, și cel mai important din punctul meu de vedere din istoria acestui business s-a petrecut în 2001, și este vorba despre listarea pe Bursa de la Madrid a grupului INDITEX. În doar câteva ore averea lui Amancio s-a dublat iar lanțul său de magazine a primit o imensă infuzie de capital după listare de succes la care au lucrat mai multe figuri importante de pe Wall Street.

În spatele acestei reușite s-a aflat bancherul José María Castellano consilier senior al grupului financiar Rothschild (deținut de nobilii Rothschild – parte a familie regale britanice) care ocupa atunci atunci poziția de CEO la INDITEX.

În 2005 José María Castellano a demisionat de la conducerea grupului după o ceartă cu Amancio Ortega care i-a reproșat lui Castellano că INDITEX nu reușise să intre în acționariatul companiei spaniole de gaz Unión Fenosa. În locul lui Castellano, la conducerea grupului a fost adus Pablo Isla – un om venit tot din sistemul bancar dar care lucrese ani de zile în structurile guvernamentale spaniole.

Expansiunea…

Primul magazin ZARA deschis înafara Spaniei a fost inaugurat în anul 1988 în Portugalia, la 2 ani după aderarea Spaniei la Uniunea Europeană. Amancio a avut ambiția să-și deschidă apoi un magazin în Statele Unite, și a reușit să facă asta în 1989, atunci când s-a deschis ZARA New York. Se spune că Amancio a plâns la deschiderea acestei locații.

Mai departe, în 1991, grupul INDITEX achiziționează lanțul de magazine Pull and Bear (fostul New Wear) iar în scurt timp este adăugat portofoliului și Massimo Dutti. La 7 ani distanță este creat brand-ul Bershka, iar în 1999 este achiziționat și lanțul spaniol de magazine Stradivarius. După listarea pe Bursă (2001) mai sunt adăugate grupului Oysho, Zara Home și Uterqüe iar expansiunea internațională se accelerează.

Cum să produci haine repede și ieftin pentru 7292 de magazine ?

În acest moment INDITEX este cel mai mare lanț de fast-fashion retail din lume, depășind toate așteptările, după ce i-au devansat și pe americanii de la GAP în urmă cu 2 ani de zile.

Când administrezi 7292 de magazine pe 5 continente ai nevoie de o producție enormă în spate, de furnizori care să lucreze repede și la prețuri mici iar logistica aprovizionării trebuie să funcționeze precum un ceas elvețian.

Din acest motiv INDITEX este una dintre cele mai tehnologizate companii din lume, beneficiara unui sistem informatic de management care funcționează fără întrerupere pe toate fusele orare. Vânzările din fiecare magazin sunt înregistrate în timp real, situație care permite schimbarea produselor între magazinele din lanț în funcție de vânzări. Aproape zilnic mărfurile sunt rotite în interiorul magazinului dar și între magazine. Chiar și condițiile meteo reprezintă un criteriu: dacă plouă în mijlocul verii pe rafturi apar ca din pământ jachete de ploaie. Clienții nu percep foarte clar aceste schimbări care au loc uneori chiar în timpul programului, pentru că totul se întâmplă discret și rapid. Aceste operațiuni se numesc „transferuri” și au loc cel puțin o dată pe săptămână dacă nu mai des.

Street Style 2017

Cu alte cuvinte INDITEX este cu adevărat „fast” dar și foarte „fashion.” Cei peste 250 de design-eri vestimentari cantonați la sediul central din La Coruna analizează zilnic toate tendințele din modă și realizează noi tipare care sunt date în producție.

În fiecare regiune INDITEX are angajați așa numiții „fashion advisers” care fotografiază discret trecătorii străzilor aglomerate ale marilor orașe pentru a identifica ce își mai doresc oamenii în materie de modă. Prin această metodă sunt cunoscute în avans toate tendințele indiferent de țară sau continent. Este un sistem atât de complex încât „rețeta” INDITEX a ajuns să fie prelucrată la facultățile de științe economice din întreaga lume.

INDITEX și exploatarea bolivienilor din Sao Paulo

Pe data de 18 August 2011 ministerul brazilian al Muncii a făcut public faptul că, în urma unor controale inopinate, autorităţile braziliele au descoperit trei ateliere de croiorie în Sao Paulo care foloseau sclavi în loc de angajaţi. Este vorba despre celebrele „sweatshop”-uri, adică o fabrică sau un atelier din industria confecțiilor unde lucrătorii sunt angajați pe salarii de mizerie și program prelungit, în condiții de muncă interzise în statele UE sau în SUA.

Sweatshop / subcontractor INDITEX din Sao Paulo, Brazilia

2011 – Sweatshop / subcontractor INDITEX din Sao Paulo, Brazilia

În atelierele din Sao Paulo majoritatea erau cetățeni bolivieni obligaţi să muncească în condiții inumane din zori şi până în amurg, pentru a produce articole de îmbrăcăminte destinate lanțului de aprovizionare al INDITEX.

În ciuda evidenţelor spaniolii au negat la momentul respectiv orice implicare în acest caz explicând la nivel oficial că, de fapt, aceste persoane lucrează pentru societatea „AHA Industria e Comercio Ltda” de Roupas, adică un subcontractor al INDITEX. Cu toate acestea, pe 20 Decembrie 2011, la presiunile guvernului brazilian INDITEX a acceptat să achite „compensaţii” de 1,8 milioane de dolari.

Păcat însă că nimeni n-a explicat cât a avut de câştigat grupul spaniol de pe urma acestor „subcontractori” sau cât de des sunt utilizaţi subcontractorii pentru acoperirea muncii la negru (inclusiv în România).

Sweatshops în Argentina, Europa de Est și Turcia

Doi ani mai târziu autoritățile din Argentina au percheziționat mai multe făbricuțe acuzate că produc ilegal haine pentru ZARA. Grupul INDITEX a negat din nou orice legătură cu povestea iar cazul a fost închis.

Mai departe, în anul 2014, un raport realizat de asociația Clean Clothes Campaign (CCC) referitor la „sweatshop”-urile din Europa de Est și Turcia a indicat încă o dată brand-ul ZARA ca beneficiar al acesor practici inumane de exploatare a angajaților.

România pe lista „sclavilor”

În luna Februarie 2016 agenția de presă Reuters semnala în cadrul unui reportaj existența unor sweatshop-uri în România la Calafat. Era vorba despre societatea Maglierie Cristian Impex” deținută de cetățeanul italian Gianluca Mantovani, care încă din 1997 produce la noi haine pentru: Hugo Boss, Escada, Pierre Cardin, Strellson, Kenzo, Marc O’Polo, Faconnable, ZARA și Massimo Dutti (INDITEX). Cu această ocazia jurnaliștii de la Reuters sesizau că „în interiorul Uniunii Europene – în special în România și în Bulgaria – muncitorii suportă salarii la nivel de sărăcie, program prelungit și condiții dificile, pentru a produce hainele marilor branduri.”

Industria FAST-FASHION pe locul 3 în topul poluatorilor

În prezent industria modei se află în topul poluatorilor la nivel mondial, depășită doar de zootehnie și industria petrolieră. Fast-fashion folosește 3 input-uri pe care nimeni nu le mai pune la socoteală atunci când discutăm despre costuri: apa, pământul pentru cultivarea fibrelor și chimicale utilizate în procesul de producție.

Livia-Firth„Dacă industria fast-fashion nu ar exista, noi n-am mai fi nevoiți să ținem un summit la Copenhaga pentru a încerca să oprim distrugerea mediului înconjurător, distrugerea dreptății sociale, fenomene apărute în ultimii 20 de ani. Moda rapidă sau fast-fashion vrea să producă repede și ieftin așa că muncitorii din fabrici trebuie să muncească mult și pe bani puțini. Cu alte cuvinte, muncitorul rămâne singurul din acest lanț al aprovizionării care este strâns cu ușa. Avem companii uriașe care merg la fabricile din Bangladesh și plasează comenzi de 1,5 milioane de perechi de blugi la un cost între 30 și 50 de cenți bucata. Cum să fie etic așa ceva? Consumatorii trebuie să-și pună întrebarea dacă este cu adevărat democratic să cumperi un tricou la prețul de 5 dolari sau o pereche de blugi la 20 de dolari? Ne-au făcut să credem că suntem bogați pentru că ne putem permite multe haine ieftine dar în realitate aceste mari brand-uri ne sărăcesc. Singurul care se îmbogățește cu adevărat este patronul companiei de fast-fashion” Livia Firth, Creative Director la Eco-Age Ltd., și fondator al Green Carpet Challenge.

Hennes & Mauritz AB și bastoanele de cauciuc

Grupul suedez Hennes & Mauritz AB este un alt colos fast-fashion. H&M are venituri anuale de 18 miliarde de dolari și este unul dintre cei mai mari producători de haine din lume care utilizează forța de muncă din Bangladesh și Cambogia. Atunci când, în 2013, muncitorii din localitatea Phnom Penh au cerut un salariu minim garantat de 160 de dolari pe lună (echivalentul a 5 perechi de blugi) autoritățile din Cambogia le-au răspuns cu gloanțe oarbe și bastoane de cauciuc pe spinare.

2013 - Protestele din Cambodgia pentru obtinerea unor conditii decente de munca

2013 – Protestele din Cambogia pentru obținerea unor condiții decente de muncă

Așa procedează un guvern corupt. Protestele din orașul Phnom Penh au avut ca rezultat un număr însemnat de victime. Muncitorii au fost uciși în bătaie pentru ca societăți private precum H&M sau GAP să poată face în continuare profituri impresionante. Aceasta este cruda realitate.

2013 - Protestele din Cambogia acțiunea autorităților

2013 – Protestele din Cambogia și acțiunea autorităților

Când vinzi ieftin prețul va fi scump…

Pe data de 24 Aprilie 2013 o clădire de 8 etaja din localitatea Dhaka, Bangladesh unde funcționau câteva fabrici de confecții de tip „sweatshop” s-a prăbușit din cauza uzurii, omorând nu mai puțin de 1,127 de persoane.

Echipele de salvatori au lucrat zile întregi cu mâinile goale printre ruine încercând să găsească supraviețuitori. Această tragedie s-a petrecut pentru simplul motiv că patronii fabricilor de confecții au ignorat ordinul de evacuare transmis de autorități. Puterea acestor „stăpâni de sclavi” este uluitoare și face din Bangladesh al doilea exportator de haine la nivel mondial după China, cu o producție foarte ieftină. Așa au plătit muncitorii din Bangladesh prețul hainelor ieftine.

Clădirea Rana Plaza, Bangladesh

Aprilie 2013 – Clădirea „Rana Plaza”, Bangladesh

Ne îmbrăcăm cu Bumbac Modificat Genetic / „BT Cotton” !

În câmpiile statul american Texas găsim 1,5 milioane de hectare de bumbac. Este cel mai mare „petec” de bumbac din lume. În ultimii 10 ani cu „ajutorul” biotehnologiei 80% din producția de bumbac a Texasului a devenit OMG (bumbac modificat genetic). Din acest tip de bumbac se obține fibra din care sunt realizate majoritatea hainelor pe care le găsim în magazine. Pentru ca bumbacul să țină pasul cu industria fast-fashion, cu o cerere în creștere accelerată, companiile specializate în biotehnologie l-au regândit. Bumbacul a fost adaptat să reziste la dăunători și este stropit cu pesticide pe arii extinse fără ca nimeni să poată estima care anume este impactul rezidurilor chimice la nivel microbatecterian sau asupra apei freatice. Ce anume purtăm noi de fapt? Pentru ce plătim?

Cultură de bumbac modificat genetic

Exact aceeiași industrie care produce arme de război (explozibili) produce și fertilizatorii cu Nitrogen. Nu este oare nostim?

BT Cotton sau bumbacul de tip BT (Bacillus Thuringiensis) este un bumbac în care s-a adăugat gena unei bacterii care produce o toxină, gândit inițial pentru combaterea dăunătorilor – un fel de pesticid biologic. Prin brevetarea și înregistrarea plantelor modificate genetic (precum bumbacul BT) companiile specializate în biotehnologie au devenit practic proprietare peste tot ce înseamnă sămânță.

Cine deține natura ?

În prezent toți agricultorii din lume cumpără semințe de la următoarele corporații: Monsanto (deține 23% din piața de semințe la nivel mondial), DuPont (15%), Syngenta (9%), Groupe LimaGrain (6%), Land O’ Lakes (4%), KWS AG (3%), Bayer Crop Science (2%). 

Dacă adunăm aceste procente în funcție de țara de origine a companiilor, putem afirma că Statele Unite ale Americii dețin 19% din piața semințelor la nivel mondial, China deține 9% prin Syngenta iar Germania (după ce Bayer a achiziționat Monsanto) deține controlul a 29% prin Monsato-Bayer și KWS AG.

În topul pe continente Europa este pe primul loc cu 35%, SUA dețin în cca 19%, China 9-10%, iar diferența se află în mâinile altor societăți asiatice și sud-americane.

The World's Top 10 Seed Companies - Sursa ETC Group 2007

„The World’s Top 10 Seed Companies” – Sursa ETC Group 2007

China, India, SUA, Pakistan și Brazilia sunt statele care dețint în prezent cam tot ce înseamnă producție de bumbac la nivel mondial.

Cu aproximativ 100.000 de fermieri care cultivă bumbac, China rămâne cel mai mare producător din lume situație care explică existența celor 7.500 de companii de textile chineze ale căror mărfuri au inundat piața fast-fashion. Cultura bumbacului necesită precipitații moderate fiind expusă constant dăunătorilor. Expunerea economică pe bumbac determină guvernul de la Beijing să încurajeze utilizarea unor cantități record de pesticide și îngrășăminte. Tragedia cu aceste chimicale fie că vorbim despre fertilizatori sau pesticide este că ele sunt în realitate niște „narcotice ecologice”, adică pe măsură ce le folosești trebuie să crești mereu doza utilizată. 

Pot merge mai departe cu explicațiile și raționamentul dar mă opresc aici…

Suntem în mod evident într-un cer vicios: Consumăm tot mai mult și vrem să fie ieftin pentru a ne satisface niște închipuiri care ne sufocă permanent existența. Am împins activitatea umană din sfera reală într-o zona abstractă guvernată de macanisme psiho-derivate rupte total de realitatea necesităților noastre naturale. Pământul nu poate susține acest tip de economie construită tocmai pe jefuirea și epuizarea resurselelor care întrețin practic viața pe planetă. Dacă ne punem singuri ștreangul de gât doar de dragul satisfacerii unor închipuri înseamnă că am ajuns în epoca eșecului nostru ca specie.

Un gând despre ”Adevărul despre noi și hainele noastre ZARA, Massimo Dutti, H&M, BOSS și alte iluzii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s